1 feb. 2011

Roomful of Blues - Hook, Line and Sinker

Asteptari: Admit faptul ca n-am auzit niciodata de Roomful of Blues, chiar daca Wikipedia spune ca oamenii acestia canta de prin 1967 si prin trupa asta s-au perindat nu mai putin de 48 de membri. Noul lor album contine 12 piese.
Rezultat: Marturisesc ca de foarte multe ori am o idee clara asupra sound-ului unui album chiar inainte de a asculta prima nota a piesei de introducere. Si de cele mai multe ori, previziunile se adeveresc. Problema e ca atunci cand dau gres, chestiunea poate afecta obiectivismul. De aceasta data, judecand dupa coperta si nume as fi putut sa bag mana in foc ca urmeaza o auditie de blues “dirty” made in Texas. Cand colo…Ei bine blues-ul nu lipseste din peisaj, dar dat fiind faptul ca piesele pur si simplu colcaie de trompete si poriuni de orga ele te duc mai degraba in spectrul muzicii “echte” rock and roll, de pe vremea cand Pat Boone canta Speedy Gonzales.

Spre surprinderea mea chitara – care in blues-ul contemporan ocupa un loc primordial in compozitie – e adeseori impinsa undeva in spate.Categoric, aerul pe care il emana acest disc te duce cu gandul la anii 50 iar piesa That’s a pretty love are oarecari similitudini cu Hit the Road Jack-ul lui Ray Charles.  Faptul in sine nu e defel rau, doar ca majoritatea pieselor incluse pe albumul asta suna de parca ar fi cantate intr-o sambata seara in pub-ul din cartier. E drept, de catre o formatie profi, cum nu prea ai sansa sa gasesti in niciun cartier din Romania, dar asta nu sterge cu nimic sentimentul de deja – vu pe care il ai cand asculti piesele acestea. Pianul si orga Hammond suna adesea exact asa cum e nevoie, dar din pacate materialul asta n-are nici un punct de atractie, fiind pur si simplu o insiruire de melodii bine interpretate dar fara prea multe chestii interesante. Oricat as cauta un punct care sa scoata acest disc din mediocritate nu-l gasesc. Fara indoiala, cei care iubesc blues-ul “nu atat de zgomotos” vor avea o auditie decenta, dar cei care asteapta niste cojones ar fi mai bine sa se indrepte spre alte discuri. De fapt eticheta de blues e un pic fortata aici, fiindca ce se aude este acel stil de tranzitie intre blues si rock n roll. Dealtfel piesele de aici sunt cover-uri dupa Little Richard, Dave Bartholomew, Clarence ‘Gatemouth’ Brown sau Floyd Dixon. Unicul lucru cu adevarat misto de aici e coperta, credeti-ma….


Recomandari: Pentru aceia care asculta cu mare placere Little Richard, Jive Bunny & The Mastermixers sau Speedy Gonzales si detin un Pontiac rosu decapotabil….

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu