Jay Z & Kanye West - Watch the Throne

Asteptari: Jay Z si Kanye West sunt doua figuri bibane ale rap-ului actual. Ca sa fiu mai exact, indivizii astia sunt doi dintre cei mai mediatizati rapperi la ora asta. Vestea conform careia oamenii au pus de o colaborare pentru un disc a facut inconjurul lumii de ceva vreme, iar Watch the trone a fost descris de multi drept unul din cele mai asteptate albume ale lui 2011.

Rezultat: Atunci cand doua figuri proeminente ale unui gen muzical isi alatura fortele pentru un disc arareori poate iesi ceva prost. Nu trebuie sa  fii neaparat amator de rap ca sa sesizezi ca o buna parte din piesele incluse pe acest material se invart undeva in zona comfortabila intre mainstream si chestii mai underground.

Printre surprizele acestui disc se numara That’s my bitch, o melodie care beneficieaza de serviciile vocale ale solistei Elly Jackson din La Roux.
Care m-a dezamagit destul de impardonabil la concertul sustinut recent in cadrul festivalului Sziget de la Budapesta, dar asta e alta poveste. Ideea acestei colaborari este cat se poate de strong iar rezultatul asijderea. Cu siguranta daca as mai fi dat peste asemenea nebunii, gradul de spectaculozitate al acestu Watch the trone ar fi fost mult mai maricel. O alta colaborare, de aceasta data mai stearsa o are Beyonce in Lift Off, o piesa destul de dragutica dealtfel. Mega aiurea mi se pare faptul ca la capitolul „credits” doua dintre piesele incluse aici (una pe varianta normala si inca una pe variante deluxe a discului) sunt amintite ca fiind featuring-uri. E vorba de piesa „Otis“ cu Otis Redding si „The Joy“ cu Curtis Mayfield. Doua figuri mult mai legendare decat creatorii acestui disc care dupa cum bine se stie sunt decedati. Piesele cu pricina folosesc sample-uri si orice copil de gradinita stie ca featuring-urile de fac cu oameni vii. Mai pe romaneste cele doua piese sunt samplate, daca vreti.  N-as putea spune ca piesele cu pricina ies in evidenta prea tare, dar cu siguranta se putea si mai rau, deci raman in zona „acceptabile”. Prima piesa a albumului – No church in the wild – suna la fel de acceptabil in primele ei 120 de secunde pana cand acel enervant auto – tune isi face aparitia in peisaj. Folosirea efectului cu pricina m-a cam luat prins surprindere, caci au trecut numai doi anisori de cand nea Jay Y a lovit lumea cu o piesa care purta numele de Death of Autotune. O alta piesa “cu cantec” de aici este Murder to Excellence, care contine doua sample-uri.  Unul dintre ele este creditat ca fiind Caiphus Semenya (un compozitor celebru din Africa de Sud), iar pe net omul cu pricina si-a manifestat surprinderea fata de aceasta miscare. Surpriza este insa folosirea unui sample din Fetele de la Capalna (da, ati citi bine!) care este creditat cu „contains samples from “La La La,” written and performed by Mihaela and Gabriela Modorcea aka Indiggo Twins, ambassadors of the great Romanian tradition“. Hilar, nu? Dincolo de controverse, per ansamblu, discul asta e acceptabil si nu prea are motive de blamat. Chiar daca m-as fi asteptat la mai multa originalitate de la doua nume de acest calibru, nu am cum sa nu constat ca putea iesi mult mai rau.

Recomandari: Pentru indragostitii de mainstream hip – hop.