Lescop - Lescop

Ca mass – media are nevoie intotdeauna de etichete noi nu mai e o noutate. Dar atunci cand in prezentarea unui artist citesti negru pe alb ca scopul acestuia este acela de a creea „muzica bipolara“, parca e prea de tot. „Suntem interesati in contradictii muzicale, credem ca aici apare magia, vrem sa amestecam muzica populara franceza cu punk-ul si luptam impotriva plictiselii din muzica de azi“, se spune in comunicatul de presa al acestui disc, care a iesit la Noir Pop. Un nume cu grija ales, caci dincolo de faptul ca acest „pop negru“ pus la cale de un tip care odionoara isi facea veacul intr-o trupa punk numita Asyl nu e tocmai atat de revolutionar cum are spune unii, fara indoiala cele 11 piese care s-au strecurat pe albumul lui de debut iti dau impresia ca ai de-a face cu un produs bine definit si slefuit. Cat o sa schimbe chestia asta muzica franceza, ramane de vazut totusi...
Albumul incepe in mare forta cu un single nimicitor, care poate fi considerat si cireasa de pe tort. Mai rara asa ceva, ca de la primul track sa fii „lovit” in asa hal, dar piesa asta e unul din cele mai misto lucruri de aici. E vorba de Le Foret, un soi de Joy Division adaptat vremurilor moderne. Lucrurile merg mai departe in aceeasi nota de dark – pop cu La Nuit Americane, care e parca un film in care voci misterioase se intrepatrund intr-un mod miraculos sadind un tot unitar de exceptie. Urmatoarele track-uri numite Ljubljana si Los Angeles nu reusesc sa se ridice la inaltimea primelor doua melodii de pe disc, fiind mai mult niste „dari de seama” asupra experientelor traite sau nu de Lescop. A spune ca muzica lui este rece si metalica e un pleonasm, dar raze de lumina isi fac aparitia in „Le mal, mon age“, unde o voce feminina „drege” busuiocul. Un alt moment de referinta al discului este Tokyo La Nuit, care desi e pe acelasi calapod cu Le Foret reuseste sa iti ramana intiparita in minte inca de la prima auditie, datorita unui refren mega 80s. Desi a fost inspirata din Yukio Mishima (un scriitor care este ultima personalitate a lumii japoneze care s-a sinucis prin metoda traditională seppuku), piesa n-are nimic tragic in ea. Hypnose e un alt punct in care lucrurile par ca stagneaza, dar „Un reve“ pune din nou discul pe linia de plutire fiind un soi de The Cure extrem de inspirat. Plutind intre vis si realitate, intre chestii palpabile si abstracte, ascultatorul este indemnat sa-si abandoneze starea de zi cu zi pentru a intra intr-o lume plina de furtuni, ploi, zgomote ciudate, paduri si alte asemenea trip-uri. Nu e tocami senzational, dar cu siguranta Lescop e un album musai de ascultat pentru fanii Bowie, The Cure, Joy Division si-n general new – wave, si poate fi ascultat si de cei cei care au tulburari bipolare!