Muse - The 2nd Law

Una calda, una rece. Cu care sa incep? Ei bine, cu aia calda: toata lumea stie ca Q cedat este egal cu Q primit. E al doilea principiu al termodinamicii, stiu ca v-ati prins. Masina termica numita Muse functioneaza cat se poate de alambicat. Intrebare intrebatoare: ce ai zice daca asa pe nepusa masa, Tudor Gheorghe s-ar apuca sa introduca pe urmatorul lui album doua – trei piese dubstep? Nu vorbesc aici de remixuri facute de altii, ci de creatii proprii. Din fericire Muse nu s-a format in Craiova, ci in micutul orasel britanic Teignmouth. Oricat de mare fan Muse ai fii, n-ai cum sa ramai impasibil atunci cand asculti ultimele doua piese ale noului lor disc The 2nd law. Ar fi mai bine totusi, sa nu incepi auditia cu piesele astea, just in case....Nu demult, rockerii care se respecta aveau oroare de drumandbass si tot ce inseamna „muzica facuta cu mouse-ul”.
Din diverse cauze, astazi nu mai mira pe nimeni atunci cand intr-un club pletele rockerilor se invart crestineste pe ritmuri Skrillex. Inainte ca unii sa isi puna justa intrebare „Chiar a innebunit toata lumea?“ si de a intra intr-o dizertatie lunga si plictisitoare asupra nevoii de a fi „pe val”, ar fi politically corect sa spun ca The 2nd law are si momente geniale. Dar si altele in care gasca lui Bellamy o ia pe ulei. E un disc plin de contraste din partea unor oameni care-si permit sa experimenteze. Ceea ce la urma urmei, e admirabil, nu? Si totusi, ce legatura are Skrillex cu al doilea principiu al termodinamicii si ce al saselea album al celor de la Muse?

Supremacy, prima piesa a discului e un killer song. Prevesteste o „nebunie” dementa, cu ale ei riff-uri ucigatoare, iar vocea lui Bellamy e priceless. E mult prea tare pentru inceput, dar inca din start, e clar ca fanii Queen vor gasi aici nenumarate motive de admiratie. Da, dragilor, discul asta are tone de Queen in el. Ultimele 55 de secunde din Supremacy au parte de o explzie a la Hiroshima si fac din bucata asta o piesa de nota zece. Lucrurile continua in acelasi registru cu o alta perla a albumului, Madness in care „electronicele” sunt cat se poate de interesante. E o nebunie care musteste de sarm, o piesa pe care sunt sigur ca multe trupe din zilele noastre si-ar fi dorit s-o aibe in visterie. Primul semn de intrebare apare pe Panic Station, un soi de fata B a oricarui single al celor de la Red Hot Chilli Peppers. As fi ipocrit sa zic ca nu suna bine piesa asta, dar de la Muse nu te astepti sa sune a RHCP. Si nici invers. Deci, pe jumatate fail, carevasazica. Survival, piesa scrisa pentru Olimpiada face parte din categoria „nici prea - prea, nici foarte foarte“, iar Follow me iti da impresia ca e un surogat intre Queen si Skrillex. Nereusit, din varii motive. Animals pare o opera rock condensata in patru minutele si contine o dedicatie pentru politicienii romani: “Kill yourself / come on and do us all a favor.”. E adevarat, versurile sunt adresate celor de pe Wall Street, dar mesajul e cat se poate de aplicabil si-n privinta burtosilor cheliosi care-si duc veacul prin politichia autohtona. Stilul a la Queen e omniprezent si-n Exploreres, care e un soi de Dont stop me now. Big freeze si Save me continua seria pieselor midtempo cu prea mult dramatism in ele, dar Liquid State are cate ceva din nervozitatea cu care ne-au obisnuit in trecut oamenii lui Bellamy. Invariabil, am ajuns si la ultimele doua piese ale acestui disc, in care Muse goes Dubstep. Unsuistanable e mai oribila decat finalul, care parca totusi are niscaiva demnitate. Una peste alta, chestia asta numita The second law nu e un album cu cantece, e o colectie de piese in care oamenii lui Bellamy abordeaza si experimenteaza pe diverse constructii sonore bogate in armonie. Nimic de zis, gasca asta e plina de oameni virtuozi, dar per ansamblu discul e nefocusat. Cu idei geniale dar si rateuri asijderea. Sunt curios cum suna ciorba asta live. Si poate imi astampar curiozitatea pe 20 noiembrie la Budapesta, unde gasca lui Bellamy canta live. Fara Skrillex, sper...