2 aug. 2011

Jakszyk, Fripp and Collins - A Scarcity of Miracles

Asteptari: Pentru neinitiati, King Crimson este una din cele mai celebre trupe progressive – rock care a luat nastere in 1969 la Londra si a editat in acelasi an albumul In the Court of the Crimson King. Cel mai recent album semnat King Crimson a aparut in 2003 sub numele de The Power of Believe si chiar daca albumul acesta e semnat Jakszyk/Fripp/Collins, discul face parte intr-un fel sau altul din „familia“ King Crimson.

Rezultat: Cei care se asteapta sa aibe parte de experimentele sonore ale lui Robert Fripp din anii 90 (sau cele anterioare) vor ramane categoric dezamagiti. E un soi de King Crimson si nu prea ceea ce se intampla aici, indeosebi datorita faptului ca rock-ul a fost inlocuit in buna parte cu portiuni de ambient sau fusion – jazz. Drept urmare n-ar trebui sa mire pe nimeni ca saxofonul lui Mel Collins (care suna prea mult a Jan Garbarek) are un rol esential, iar chitara lui Jakszyk este cat se poate de „in spate”.
Departe de mine de a inocula ideea conform careia acesta ar fi un album slabut, doar ca rolul de inovatie pe care alta data il avea acest nume a cam disparut usor – usor, melodiile de aici fiind cat se poate de previzibile. Partea solistica asigurata de Jakko M Jakszyk nu e defel spectaculoasa, dar se integreaza destul de mult in peisajul asta de „levitatie” pe care il transmite discul. Printre elementele clasice King Crimson se numara si faimoasele incursiuni in muzica orientala (care apar pentru prima oara pe parcursul discului pe a doua piesa, The Price We Pay), dar din pacate unicul moment mai energic il constituie The Other Man, unde in sfarsit chitara preia conducerea si in care melomanul are parte si de niste ritmuri concrete.  Care dispar in cele 9 minute de incheiere ale piesei The Light Of Day, dar asta e alta poveste. Desi e mult prea slow si neinovativ pentru gusturile mele, discul asta demosntreaza ca oamenii acestia stiu sa se sudeze, sa puna la cale un sound aparte. Nu e nici pe departe o capodopera pentru fanii King Crimson, dar merita ascultat pentru feeling-ul pe care il emite.

Recomandari: Pentru cei care stiu ca numele de King Crimson nu e o marca de ciocolata.

2 comentarii:

  1. 90% din muzica pe care o ascult e rock progresiv...si crede-ma, ascult muzica.Adevarat, in special progressive metal, dar nici cu "batranii" nu mi-e rusine.Pt mine, King Crimson e MULT mai mare ca Pink Floyd, care in afara de 3 discuri n-are nimic...KC e cea mai mare trupa de progresiv rock in opinia mea, iar dupa ce voi asculta acest disc, voi veni si cu umila mea parere despre el.
    Pana atunci, iti multumesc pt recenzie...stiam de album, dar voiam o parere avizata inainte sa-l iau.

    RăspundețiȘtergere
  2. Chiar te rog sa revii cu o parere dupa ce il asculti. Nu stiu daca parerea mea e avizata sau nu...e doar o parere. Auditie frumoasa!

    RăspundețiȘtergere