14 sept. 2011

The Field - Looping state of mind

Asteptari: Sub aceasta titulatura se ascunde un producator suedez de techno numit Axel Willner care a debutat cu albumul From here we go sublime, un material discografic aparut acum patru ani care la vremea respectiva a facut multe furori. Acum doi ani amatorii de asemenea muzici au avut parte de Yesterday and today iar acest al treilea album al suedezului cuprinde sapte piese.


Rezultat: Daca nu l-ai auzit, nu-i nici un bai. Dar din moment ce urechea a facut vreodata cunostinta cu universul sonor prezentat de The Field, nu mai e nevoie sa-ti certific faptul ca tipul asta e inconfundabil. Aparent,  ceea ce trebuie sa stii este ca muzica asta se bazeaza pe loop-uri. Fie ca sunt instrumentale fie ca sunt portiuni de voci, chestiile astea se repeta ametitor.
Tehnic, acest procedeu poate deveni cat se poate de monoton, dar adevarata vraja este izbutita de oamenii care reusesc sa creeze „altceva” din aceasta monotonie. Recte The Field. Nu neg, la primul meu contact cu acest suedez am fost tentat sa aplic enervanta eticheta de muzica ciudata. Categorisire care e e mega inexpresiva si neinteresanta.  Chiar daca are beat-uri cat se poate de sanatoase, ciorba asta nu seamana deloc cu acel tzz-tzz caracteristic multor productii etichetate fie techno fie minimal din zilele noastre. Asta nu inseamna ca nu poti dansa pe ea sambata noaptea la party cu gasca. Dar o poti asculta lejer si acasa cu castile pe urechi, garantat suta la suta ca va avea un efect miraculos. Daca e sa dau doi bani pe parerea cunoscatorilor, chestia asta de aici e un soin de minimal - techno imbunatatit cu ambient. Macar pentru acest album propun sa lasam sacul cu etichete acasa si sa ramanem la parerea ca cele sapte piese sunt din felia muzicii electronice.  Care are parte de un sublim pian clasic  in cele opt minute ale piesei Then It’s White, sau de o demonstratie de minimal bass si voci cu reverb in Burned Out, care tare imi seamana mie cu chestiile facute mai demult de Aphex Twin. Sau Brian Eno, bineinteles. Daca veti avea rabdarea sa ascultati cu atentie sporita piesa de debut Is this power exista sansa sa dati peste un bass de chitara care sa va evoce amintiri in cazul in care ati prins epoca The Cure sau Joy Division, iar un alt lucru pentru care omul acesta e adorabil este faptul ca productia discului este „curata”. Nimic nu e la nelalocul lui, totul e exact asa cum e scris in carti si ai impresia ca daca una sau doua note ar fi schimbate undeva, intregul castel s-ar darama din prima. Desi piesele sunt cat se poate de lunguiete (“Arpeggiated Love” are aproape 11 minute) nu exista motive de plictiseala caci maestrul loop-urilor face tot posibilul pentru ca tu ascultatorul sa ramai hipnotizat de aceste acorduri. Si ii reuseste pe deplin, drept urmare si albumul lui No.3 este de pus in rama.

Recomandari:  Pentru cei care vor sa asculte o muzica cu tzz-tzz-uri dar construita cu cap.

4 comentarii: