Arme si trandafiri cu nea Slash

Ar fi frumos sa remarc faptul ca Slash este un tip mega – meserias atat ca si chitarist cat si ca si compozitor. Insa e o chestie doar partial adevarata. Mare parte din magia acestui album se datoreaza exclusiv invitatilor unu s-unu. Oricum, e un disc care poate fi digerat bine de tot pentru fanii Guns N Roses, care cu siguranta nu-s putini. Piesele pline de riff-uri atat-de cunoscute, inghesuite pe acest debut al lui Slash fac trimitere evidenta la epoca comerciala a Guns n Roses.
E de la sine inteles ca oricine a ascultat vreodata Guns N’ Roses si Velvet Revolver asteapta albumul solo al lui Slash cu un deosebit interes. Cei care presupun ca vor avea parte de o armata de riff-uri de blues – rock atat de specifice muzicianului au toate motivele sa fie satisfacuti. Discul de debut al lui Slash se „arunca“ insa in prea multe arene stilistice, in mare parte datorita faptului ca are parte de o pleiada de invitati speciali. Desigur putini artisti din lumea asta ar fi avut curajul sa includa pe acelasi disc oameni ca Adam Levine (Maroon 5), Fergie (Black Eyed Peas) sau Iggy Pop. Dar ca si-n cazul celor de la Gorillaz acest ghiveci de invitati din zone muzicale indepartate una de alta, functioneaza. Poate chiar asta e reteta unui album de succes in zilele noastre: iti sunii prietenii, ii aduni in studio si treaba e pe jumatate facuta.
Pentru cei care stramba din nas la auzul ca solistul trupei Maroon 5 apare si el pe lista invitatilor, trebuie sa le reimprospatez memoria. De-a lungul timpului Slash a cantat alaturi de o sumedenie de artisti. Mai mult sau mai putin din zona rock-ului, chiar si cu Michael Jackson sau Stevie Wonder. Din acest punct de vedere Slash se aseamana cu politicienii nostri traseisti. Sau cu fetele care stau la marginea drumul si fac acelasi lucru. Dar, dupa cum spun britanicii, asta e istorie. Sa vedem prezentul.
In cadrul primului turneu american in 1987, Guns N Roses au cantat in deschiderea celor de la The Cult. Intamplator sau nu, Ghost, prima piesa a albumului solo a lui Slash este realizata cu Ian Astbury. E o piesa de rock din categoria clasic, un remember al vremurilor lor bune, mai ales atunci cand intra in ecuatie si chitara fostului coleg din Guns, Izzy Stradlin. Ozzy faca treaba buna pe Crucify the dead iar nenea Iggy Pop e si el cat se poate de glumet in piesa We re all gonna die, care inchide intr-un mod maiestuos acest disc.
Fara indoiala una din cele mai mediatizate colaborari de aici este cea cu solista Black Eyed Peas. Se prea poate ca Slash s-o fi auzit pe Fergie cantand live Sweet Child of Mine. Neesential care a fost motivul acestei colaborari aparent inexplicabile. Ideea e ca Beautiful dangereous este exact cum ii spune numele o piesa frumos de periculoasa. O surpriza placuta, chiar daca exista aici multe alte momente mai adevarate. Cum ar fi prestatia superba a lui Andrew Stockdale din Wolfmother in By the sword. Exista aici si doua momente mai putin reusite, dar care nu strica prea mult din atmosfera discului. E vorba de baladele Gotten cu solistul Maroon 5 si I hold on alaturi de Kid Rock. Dar atunci cand Lemmy intra cu vocea sa inconfundabila in Doctor Alibi, pur si simplu albumul capata o aura stralucitoare. Nici piesa lui Dave Grohl nu e de lepadat. Singurul tip care se poate lauda cu doua piese pe acest disc este mai putin cunoscutul Myles Kennedy, care dealtfel va canta alaturi de Slash in concertele din aceasta vara menite sa promoveze acest disc.
Piesele pline de riff-uri atat-de cunoscute, inghesuite pe acest debut al lui Slash fac trimitere evidenta la epoca comerciala a Guns n Roses. Stilistic acestea se invart in metal dar nu ocolesc nici zona aceea a melodiilor „prietene cu posturile de radio“. Ar fi frumos sa remarc faptul ca Slash este un tip mega – meserias atat ca si chitarist cat si ca si compozitor. Insa e o chestie doar partial adevarata. Mare parte din magia acestui album se datoreaza exclusiv invitatilor unu s-unu. Oricum, e un disc care poate fi digerat bine de tot pentru fanii Guns N Roses, care cu siguranta nu-s putini. Nu v-asteptati la minuni: e decent, ascultabil pe repeat, fara a fi insa memorabil!