Ludacris, same old shit

Daca ati ascultat vreodata Wu Tang sau aveti idee de ce inseamna hip hop, evitati chiar si magazinul unde se vinde asa ceva. Unicul loc unde Ludacris suna mai bine decat pleiada de „gangsteri“ romanasi care cica canta rap si-s golani doar pe micul ecran sunt instrumentalele pieselor. La textele noastre de Balcani avem de-alde Puya cu ale lui „Fetele ajung tot mai repede nud“. La Ludacris, omu’ are un film cu Lamborghini-uri galbene si camere de sex. Cine se saluta cu Whats up, MF s-ar putea sa asculte cap – coada o data discul!
Principala diferenta intre un rapper american si unul autohton este trasata de amploarea industriei muzicale. Gratie acesteia, peste Ocean un individ pe nume Ludacris se poata lauda ca a vandut 24 de milioane de discuri. Deloc rau pentru un tip de numai 33 de ani. Ca o comparatie, Tatae din formatia BUG Mafia, la cei 34 de ani ai sai n-are cum sa ajunga la cifra asta niciodata. Si asta nu doar pentru ca teritoriul S.U.A. este aproximativ de 40 de ori mai mare decat cel al Romaniei. Ci si pentru ca acolo o buna parte din oameni isi cumpara muzica favorita, pe cand la noi o buna parte nu au cumparat vreun disc in ultimii zece ani! Dincolo de industrie, in hip – hop nu exista prea mari diferente. Cel putin la partea lui comerciala, care se vinde atat de bine dincolo si se pirateaza atat de intens pe la noi.
Ludacris este exemplul perfect al josniciei pana la care se poate ajunge in zilele noastre. O zice chiar el, in a doua piesa a acestui disc: How low can you go. Sa nu credeti ca numai rapperii nostri au „filme” cu masini bengoase si femei asijderea. In piesa amintita omu’ ne zice textual: Put the needle on a record and i make her get lower than a Lamborghini. Carevasazica daca cineva pune acul de platan pe un disc rapperul o face pe ea – domnisoara! – sa mearga mai jos decat un Lamborghini. Pare-se ca omul are o obsesie pentru masina asta, fiindca ea apare si-n textul piesei Sexting, care se vrea o satira la infidelitatile jucatorului de golf Tiger Woods. Printre textele pline de talc ale acestui muzician se numara si piesa care ne spune ca el o face toata noaptea. Chiar asa, I ll do it all night. N-ar trebui sa fie o mirare pentru nimeni ca o alta piesa de aici poarta numele de Sex Room. Habar n-am de ce acest album poarta denumirea de Battle of Sexes. Si sincer, nici o explicatie SF nu poate schimba ideea ca asculti aceeasi piesa pusa pe repeat din greseala. Poate pentru unii ar putea fi interesant ca printre cele 15 (14, daca nu punem la socoteala si intro-ul de inceput) piese apar si o sumedenie de invitate. Care insa sunt insipide, incolore si inodore.
Unciul loc unde Ludacris suna mai bine decat pleiada de „gangsteri“ romanasi care cica canta rap si-s golani doar pe micul ecran sunt instrumentalele pieselor. La textele noastre de Balcani avem de-alde Puya cu ale lui „De cand cu drogurile tari e marfa`n club/Fetele ajung tot mai repede nud“. La Ludacris, omu’ are un film cu Lamborghini-uri galbene cu subwoofere strasnice. Daca ati ascultat vreodata Wu Tang evitati chiar si magazinul unde se vinde asa ceva. Daca va salutati cu Whats up, MF s-ar putea sa ascultati discul cap – coada o data.