Jazz meets techno house: Drumlesson Zwei
Asteptari: Pentru cei care au absentat motivat de la prima lectie a lui Christian Prommer, facem o scurta recapitulare: Drumlesson Vol.1 a predat tuturor materia numita “cum sa faci jazz din techno si house”. Pe scurt: tobarul stabilit in Berlin reconstruieste teme sonore binecunoscute din lumea techno si le serveste in straie cat se poate de noi. Cu ajutorul unor instrumente reale, ar putea comenta carcotasii de profesie. Printre delicatesele primei lectii s-au numarat Strings of life (Derrick May), Higher State of Consciusness (Josh Wink), Trans Europe Express (Kratfwerk) si Around the world (Daft Punk).
Rezultat: Daca primul album din aceasta serie a fost mai mult un proiect de studio, intre timp acesta a crescut vazand cu ochii si s-a transformat intr-un live band. Autentic. Spre deosebire de lectia anterioara, aici accentul nu este pus doar pe jazz-ul clasic, cateva dintre compozitii beneficiind de bucatele de rock progresiv, fusion si chiar si niscaiva kraut. Demn de mentionat este ca Prommer este asistat (ajutat) la materia productie de nenea Peter Kruder. In mod ironic, cover-ul dupa High Noon din repertoriul celor de la Kruder and Dorfmeister este veriga slaba a acestui disc. Incursiunea in aria techno-ului made in Detroit pentru Sandstorms (a lui Carl Craig) prinde binisor, dar unul din adevaratele momente de exceptie de aici este Jaguar (part two). O piesa care reface complet si cat se poate de exact originalul Knights of the Jaguar al lui DJ Rolando. Desi melodia mentine sound-ul de synth specific muzicii techno, mirificul melanj dintre bass, tobe si chitara acustica creeaza un conglomerat solid, de exceptie. Tot la plusuri e musai sa includem si varianta germanului la piesa Oxygene a lui Jean Michelle Jarre. Daca e sa trecem la categoria „interesant“ ajungem la Acid Eiffel-ul lui Laurent Garnier. Care are parte aici de un start cu un pian de cinema, acompaniat pe parcurs de un ritm hipnotic care creste in continuu, dar nu reuseste sa ajunga la climax, lasandu-te cu impresia ca ar fi nevoie de o continuare, de un part two. Pentru acei dintre melomani care gusta din plin experimentele ar mai fi de amintit si varianta lui Prommer la Sandcastels-ul lui Dennis Ferrer. Din care a fost taiat de tot bass-ul intreaga excursie situandu-se in jurul aceluiasi pian. Si care reprezinta o mostra de muzica clasica de avangarda. Pe parcursul a 11 minutele, un pic cam mult ce-I drept….Dealtfel unicul minus al acestui disc il constituie lungimea excesiva a unor piese. E drept avem si track-uri ultra scurte (Distorted are 43 de secunde) si chiar si standarde de trei minutele (Isolated syncopation, Distant rhythm si Oxygen). Una peste alta albumul e interesant chiar daca la prima impresie lasa feeling-ul ca este construit intr-o singura directie. Piesele techno sunt pe buna dreptate blamate ca sunt prea repetitive, deci per ansamblu si acest album ar putea intra in acelasi sablon. Spre deosebire de prima lectie, aici urechea poate sesiza pe langa instrumentele clasice si mini – moog, orga clasica si alte bunataturi. Dincolo de toate, albumul sta cat se poate de bine la capitolul aranjament muzical. Si nu in ultimul rand e o veriga care uneste mai multe stiluri muzicale.
Recomandari: Pentru toti omuletii care nu-s infricosati de termenul de avangarda. Desi jazz-ul s-a intalnit adeseori in ultima vreme cu alte curente populare, ghiveciul copt de Prommer este unul interesant, mai ales prin dinamica si strcutura. Intr-o tarisoara in care si pe plan muzical conservatorii se razboiesc din greu cu “modernistii“, Drumlesson Zwei poate fi considerat ca un fel de pipa a pacii. De ascultat numai de catre cei care stiu sa se debaraseze de prejudecati.
Rezultat: Daca primul album din aceasta serie a fost mai mult un proiect de studio, intre timp acesta a crescut vazand cu ochii si s-a transformat intr-un live band. Autentic. Spre deosebire de lectia anterioara, aici accentul nu este pus doar pe jazz-ul clasic, cateva dintre compozitii beneficiind de bucatele de rock progresiv, fusion si chiar si niscaiva kraut. Demn de mentionat este ca Prommer este asistat (ajutat) la materia productie de nenea Peter Kruder. In mod ironic, cover-ul dupa High Noon din repertoriul celor de la Kruder and Dorfmeister este veriga slaba a acestui disc. Incursiunea in aria techno-ului made in Detroit pentru Sandstorms (a lui Carl Craig) prinde binisor, dar unul din adevaratele momente de exceptie de aici este Jaguar (part two). O piesa care reface complet si cat se poate de exact originalul Knights of the Jaguar al lui DJ Rolando. Desi melodia mentine sound-ul de synth specific muzicii techno, mirificul melanj dintre bass, tobe si chitara acustica creeaza un conglomerat solid, de exceptie. Tot la plusuri e musai sa includem si varianta germanului la piesa Oxygene a lui Jean Michelle Jarre. Daca e sa trecem la categoria „interesant“ ajungem la Acid Eiffel-ul lui Laurent Garnier. Care are parte aici de un start cu un pian de cinema, acompaniat pe parcurs de un ritm hipnotic care creste in continuu, dar nu reuseste sa ajunga la climax, lasandu-te cu impresia ca ar fi nevoie de o continuare, de un part two. Pentru acei dintre melomani care gusta din plin experimentele ar mai fi de amintit si varianta lui Prommer la Sandcastels-ul lui Dennis Ferrer. Din care a fost taiat de tot bass-ul intreaga excursie situandu-se in jurul aceluiasi pian. Si care reprezinta o mostra de muzica clasica de avangarda. Pe parcursul a 11 minutele, un pic cam mult ce-I drept….Dealtfel unicul minus al acestui disc il constituie lungimea excesiva a unor piese. E drept avem si track-uri ultra scurte (Distorted are 43 de secunde) si chiar si standarde de trei minutele (Isolated syncopation, Distant rhythm si Oxygen). Una peste alta albumul e interesant chiar daca la prima impresie lasa feeling-ul ca este construit intr-o singura directie. Piesele techno sunt pe buna dreptate blamate ca sunt prea repetitive, deci per ansamblu si acest album ar putea intra in acelasi sablon. Spre deosebire de prima lectie, aici urechea poate sesiza pe langa instrumentele clasice si mini – moog, orga clasica si alte bunataturi. Dincolo de toate, albumul sta cat se poate de bine la capitolul aranjament muzical. Si nu in ultimul rand e o veriga care uneste mai multe stiluri muzicale.
Recomandari: Pentru toti omuletii care nu-s infricosati de termenul de avangarda. Desi jazz-ul s-a intalnit adeseori in ultima vreme cu alte curente populare, ghiveciul copt de Prommer este unul interesant, mai ales prin dinamica si strcutura. Intr-o tarisoara in care si pe plan muzical conservatorii se razboiesc din greu cu “modernistii“, Drumlesson Zwei poate fi considerat ca un fel de pipa a pacii. De ascultat numai de catre cei care stiu sa se debaraseze de prejudecati.
Comentarii
Trimiteți un comentariu