McLaughlin, pur si simplu

Asteptari: Atunci cand ai parte de un material nou din partea unui monstru clasic, cuvantul asteptari nu-si are nici o justificare. De regula situatia e alba sau neagra. In functie de feelingul tau personal, de diverse aparent nimicuri care reusesc sa mentina muzica la nivel de arta. Rapid lumea se radicalizeaza. E noi versus ei. Noi care stim ca e super – meserias iar ei care devin deodata persoane etichetate drept carcotasi, nestiutori, habarnisti, manelisti etc etc. John McLaughin face parte din categoria monstrilor. Drept e, n-a vandut jdemilioane de albume ca fratii sai din alte genuri dar are parte de un respect de netagaduit, care-I confera un statut special.
Rezultat: Cei care au ascultat cele doua albume anterioare ale lui McLaughin - Industrial Zen si Floating Point – stiu ca acestea au intrat oarecum in categoria proiecte speciale. Noul sau disc, To the one este primul material discografic cu piese noi ale muzicianului editat alaturi de actuala sa trupa 4th Dimension Band, cu care McLaughin concerteaza de prin 2007. Pe parcursul celor sase piese intinse pe vreo 40 de minute, exista momente in care spectrul sonor aduce a Jozy (si implicit te catapulteaza in sound-ul Joe Zawinul). Influentele fusion din epoca Mahavishnu se fac simtite pe deplin in piesa care da titlul albumului. Nu lipsesc nici episoadele in care percutiile devin parca parte a unui show pirotehnic si superbele climax-uri atat de specifice muzicianului. Constructia acestui disc este – conform marturisirilor proprii – un omagiu vizavi de John Coltrane. „In 1965, pe cand aveam 23 de ani am auzit A Love Supreme a lui John Coltrane. In acea vreme aveam o serie de intrebari existentiale. La care mi-a dat raspuns Coltrane si m-a ghidat spre jazz. Albumul acesta este in stransa legatura cu muzica si spiritualitatea. Si despre faptul cum mi s-au cristalizat aceste trairi, datorita lui John Coltrtane“, a declarat John McLaughlin. To the one nu este genu’ de disc in care are rost sa cauti momente bune si mai putin izbutite. E un album  cu un monstru sacru care se afla permanent la-naltime, care explodeaza atunci cand trebuie si este extrem de linistit in momentele care cer acest lucru. McLaughlin e genu’ acela de muzician pe care il recunosti de la primele acorduri. Fiindca are un sound unic, o tehnica iesita din comun, o viteza demna de Speedy Gonzales la chitara si argumentele pot continua. Are 68 de ani, peste 40 de albume scoase de-a lungul timpului, o caruta de premii, aprecieri si alte cele si e tot proaspat. E McLaughlin. Pur si simplu.
Recomandari: None. Cine a auzit vreodata de Mahavishnu John stie ce are de facut. In cazul in care faceti parte din ceilalti si doriti sa va imprieteniti cu lumea jazz – rock – ului, To the one e o alegere perfecta. Ceea ce va vor auzi urechile se poate eticheta cu “erste klasse”, dincolo de stiluri, trenduri sau alte maruntisuri menite sa descrie muzica cuiva.