De ascultat

Sub stapanirea unui personaj cat se poate de diliu, care raspunde la numele de uica Eugene, Gogol Bordello a editat albumul cu numarul cinci, un vartej lautaresc cu tobe, trompete, chitari, acordeon si multe alte cele. Rezultatul e un mix sagalnic intre punk, cabaret si o chermeza de zile mari, atmosfera fiind una mai tare ca aceea de la ruga satului. E un disc perfect de ascultat/dansat/batait/moshuit spre finalul petrecerii, in momentele in care lumea cauta disperata dupa ultimele provizii de alcool. Contraindicatii: nu-l ascultati acasa, isi perde tot farmecul... continuare

Asteptari: Pentru cei care au absentat motivat de la prima lectie a lui Christian Prommer, facem o scurta recapitulare: Drumlesson Vol.1 a predat tuturor materia numita “cum sa faci jazz din techno si house”. Pe scurt: tobarul stabilit in Berlin reconstruieste teme sonore binecunoscute din lumea techno si le serveste in straie cat se poate de noi. Cu ajutorul unor instrumente reale, ar putea comenta carcotasii de profesie. Printre delicatesele primei lectii s-au numarat Strings of life (Derrick May), Higher State of Consciusness (Josh Wink), Trans Europe Express (Kratfwerk) si Around the world (Daft Punk). Rezultat: Daca primul album din aceasta serie a fost mai mult un proiect de studio, intre timp acesta a crescut vazand cu ochii si s-a transformat intr-un live band. Autentic. Spre deosebire de lectia anterioara, aici accentul nu este pus doar pe jazz-ul clasic, cateva dintre compozitii beneficiind de bucatele de rock progresiv, fusion si chiar si niscaiva kraut. Demn de mentionat

Asteptari: Atunci cand ai parte de un material nou din partea unui monstru clasic, cuvantul asteptari nu-si are nici o justificare. De regula situatia e alba sau neagra. In functie de feelingul tau personal, de diverse aparent nimicuri care reusesc sa mentina muzica la nivel de arta. Rapid lumea se radicalizeaza. E noi versus ei. Noi care stim ca e super – meserias iar ei care devin deodata persoane etichetate drept carcotasi, nestiutori, habarnisti, manelisti etc etc. John McLaughin face parte din categoria monstrilor. Drept e, n-a vandut jdemilioane de albume ca fratii sai din alte genuri dar are parte de un respect de netagaduit, care-I confera un statut special.

Daca v-ati intrebat vreodata cum ar suna un mix intre tango, milonga si chacarera pus pe ritmuri electro contemporane si n-ati auzit de Gotan Project, categoric acest album va „prinde“ bine pentru urechiusile dumneavoastra. Piesa de rezistenta e De Hombre a Hombre, un fel de Peter Gunn Theme sau chiar Pink Panther. Cei care se asteptau la experimente vor fi dezamagiti, Gotan Project merge pe drumul batatorit anterior si ofera un album decent. continuare

Asteptari: Pentru cei pierduti in tonele de muzica moderna care se revarsa asupra omenirii in fiecare saptamana care n-au aflat inca de Sharon Jones, din capul locului trebuie precizat ca solista in varsta de 54 de ani activeaza in zona soul/funk si acest disc este cel de-al patrulea ei material discografic realizat alaturi de trupa The Dap Kings. Spre deosebire de popularul curent retro – revival care se manifesta in multe din produsele actuale, Sharon reuseste sa surprinda prin veridicitate, albumele ei sunand de parca ar fi fost inregistrate la sfarsitul anilor 60 sau inceputul anilor 70.

Albumul de debut al duo-ului din Brooklyn e o excursie prin electro - funk, retro – soul si muzica din filmele cu gangsteri. Avand atatea influente, e greu de recomandat cuiva anume. Desi nu se poate spune ca Javelin a inventat gaura din macaroana muzicii electronice, No Mas e un disc extrem de placut, pretabil pentru orice ureche care nu se sperie de sunete scoase din instrumente care se baga in priza. Ce contine un sound la fel de proaspat ca o limonada de menta in miez de vara. continuare

Sa presupunem ca Elena Ceausescu ar fi scapat de la Targoviste. Si in anul de gratie 2010 doua minti luminate ale muzicii moderne ar fi avut neinspirata idee de a-I dedica un dublu – album. Here lies love se vrea un material discografic iesit din tipare, ce are la capitolul invitati 22 de voci de exceptie si este dedicat obsesiilor si vietii celei care se numeste Imelda Marcos. In locul unui album – concept, ascultatorul primeste o colectie de cantece din categoria pop. Dezamagitor. continuare

Piesele albumului sunt cat se poate de scurte si la obiect, cu 16 melodii care nu depasesc 40 de minute. Pentru ca ghiveciul sa fie unul complet printre melodii s-au strecurat si doua instrumentale: In Amsterdam si Whatever next. De mentionat ar mai fi si bucatica de soul din melodia Aim High. Exista momente aici in care ai impresia ca varietatea deosebita este una daunatoare. Cu toate acestea per ansamblu Wake up the nation este un produs solid.  continuare

Recomand cu bratele deschise pentru toti decreteii care au invatat cateva cuvinte in sarbeste gratie programelor TV prinse cu antena comuna instalata pe acoperisul blocului. De neratat pentru toti indragostitii de Depeche Mode si toate “derivatele” sale. Denis I Denis reprezinta un studiu de caz pentru orice meloman si pentru aceia care cred ca La Roux a inventat un stil nou. Include si „wow wow yeeah….sada pratim ritam tvoj, ovu pjesmu novi broj, ako zelis bicu ja, program tvog kompjutera“... Asteptari : Pentru aceia care n-au prins vremurile in care duminica circulau fie masinile cu numar par fie impar iar internetul era substituit cu serialul Toate panzele sus, Denis i Denis a fost un grup de synth – pop din tara vecina (cea care ne dadea tigari Vikend, ciocolata Eurokrem si Treci Kanal), format din Davor Tolja si solista Marina Perazic. Primul lor album „Cuvaj se!“ a aparut in 1984 la Jugoton si a castigat distinctia de cel mai bun album al anului in fosta Yugoslavie. Cel d

Cu o armata de prieteni alaturi, Meat Loaf - la cei 62 de ani ai sai - reuseste sa revina cu un disc in care alaturi de rock-ul melodramatic cu care ne-a obisnuit ataca si cu cateva momente bune, albumul fiind recomandat oamenilor care vibreaza pe rock-ul "moderat" spre pop. Departe de a starni vreo revolutie, discul poate fi o auditie placuta pentru cei care vibreaza pe genul reprezentat de Holograf sau Directia 5, fiind mult peste acestea totusi.... continuare

Dupa sase ani de pauza, Cypress Hill au revenit cu un disc care descrie pasiunea lor pentru anumite plante. La momentele bune se inscriu cele cu Tom Morello de la Rage Agains the Machine. La cele proaste un featuring cu Pitbull si Marc Anthony. Putea fi si mai rau, cu Timbaland. Rise Up este un disc asa – si –asa: mediocru pentru cei care se asteptau la ceva cu adevarat nou si decent pentru cei care au fredonat vreodata Dr. Greenthumb. Nu e comeback, nu e “rupere”, e good – old Cypress Hill…. continuare

Asteptari: Studenta americana Stacey Kent s-a apucat de cantat oarecum din greseala, in timp ce vizita Europa pentru un master. Primul ei CD a aparut in 1997 sub titlul de Close your eyes, iar acum cinci ani a castigat prestigiosul trofeu de albumul anului la premiile BBC Jazz Awards pentru discul The Lyric. Semnata la casa de discuri Blue Note, Stacey a editat primul ei album care cuprinde exclusiv piese cantate in limba franceza, Racontre Mois, ca un omagiu pentru tara de care a fost dintotdeauna legata afectiv. Rezultat: Desi arata ca o scolarita si are o voce tipic de New York, limba franceza ii vine ca o manusa. Inca din debut e clar pentru oricine ca avem de-a face cu un disc cat se poate de interesant. Si asta pentru ca avem ocazia de a asculta o bossanova celebra: Waters of March a lui Antonio Carlos Jobim, de aceasta data in adaptarea lui Georges Mustacchi. Solista americana n-avea cum sa omita din aceasta colectie dedicata marilor compozitori francezi superba Jardin d

Akkezdet Phiai au fost numiti in tara vecina drept Guns n Roses ai muzicii hip hop maghiare. Kottazur e un dublu album cu 30 de piese noi, cu doua CD-uri complet diferite: primul e burdusit cu piese “saltarete”, al doilea cu slam – poetry si chiar si teme filozofice. Lipsesc injuraturile la fiecare doua versuri iar printre temele abordate se numara chiar si budismul, in Zenebuddhizmus. E hip – hop pentru minti mai luminate. continuare

NonStopErotik este Pixies fara punk. La capitolul compozitii nea'  Francis sta bine de tot avand doua piese stralucite (Cinema Star si Six Legged Man) dar si o sumedenie de balade mai mult sau mai putin reusite. Cel de-al 18-lea album solo al muzicianului se inscrie in sertarul rock decent si este recomandat fanilor Pixies. De evitat pentru cei care asculta prea mult radioul in zilele noastre. Asteptari : In buletin il cheama Charles Michael Kittridge Thompson IV. Melomanii il stiu de Frank Black. Sau de Black Francis. Un tip care de la destramarea celor de la Pixies (din 1993) scoate albume oridecate ori are chef, fie solo, fie alaturi de trupa Catholics, sau chiar sub numele de Grand Dutchy. Iar NonStopErotik este al 18-lea album solo.  Rezultat: Discul are parte de un cover dupa Wheels (apartinand trupei Flying Buritto Brothers) si  – dupa cum ii sugereaza si titlul – este o colectie de cantece inspirate din dragostea lui Frank vizavi de anatomia feminina

Personal nu gasesc acest mariaj intre Hollywood si AC/DC unul prea fericit. Cine nu detine piesele incluse pe acest album nu se poate considera un rocker serios. Iar pentru cei care acum se caznesc sa intre in tagma seriosilor, exista o sumedenie de greatest – hits – uri mai complete. Cum ar fi si Backtracks-ul care in editia deluxe are chiar si un amplificator! AC/DC ramane o piatra de hotar, cu sau fara acest soundtrack. Care ajunge anul acesta pentru prima oara in Romania.... AC/DC e un fel de Coca Cola in materie de rock. Numai anul trecut australienii au castigat 43, 7 milioane de dolari doar din banii de concerte, situandu-se pe locul patru in clasamentul muzicienilor care au castigat cei mai multi bani in 2009, alcatuit de revista Billboard. Ca si in cazul box – set-ului Backtracks, aparut la sfarsitul anului trecut, fanii inraiti n-au parte de compozitii noi. Discul acompaniaza filmul Iron Man 2. Din fericire, nu include si dialoguri din film, precum alte sound

Primul album de studio dupa sapte ani de pauza este exact asa cum ne-am fi asteptat. Desigur, Jeff Beck abordeaza melodiile cu delicatetea unui bijutier, transformandu-le in veritabile diamante. Dar, Emotion & Commotion nu reuseste sa creeze o impresie artistica prea buna la capitolul „emotii“.  Discul ramane o auditie mai mult decat placuta pentru cei care si-au dorit fie si pentru o secunda in viata sa devina vreodata chitaristi... Anul care a trecut a fost unul cat se poate de benefic pentru Jeff Beck. Printre altele omu’ a avut un turneu sold – out, o nominalizare la Grammy si un recital magnific la Madison Square Garden. Ca si unul dintre chitaristii care au definit blues – rock – ul britanic , Jeff Beck a avut de-a lungul anilor un traseu in care a explorat o sumedenie de stiluri, de la jazz – rock pana la rockabilly. Si ce e cel mai presus, scoate albume fara a-I pasa defel de industria muzicala mondiala. Datorita acestor chestiuni muzicianul a devenit

Aparent mariajul dintre matematica si muzica e unul nu prea fericit. In acest caz, cele doua se imbina mult prea bine si reusesc sa creeze un soundtrack potrivit pentru excursiile de vara. Cu stropi de ploaie (evocati cu ajutorul sintetizatoarelor). Swim are darul de a „curge” cat se poate de lin, chiar daca in multe momente nu mentine standardul vers/cor/vers. Curge ca un rau de munte si ocoleste abil niste obstacole care in zilele noastre poarta denumirea de standarde. E o muzichie pe care nu-ti vei toci pantofii pe ringul de dans, se adreseaza neuronilor.... Daca sunteti curiosi ce fel de sunete pot fi inventate de catre un matematician inchis pentru o perioada de timp intr-o camera in care nu are la indemana decat sintetizatoare, un program Ableton Live si cateva maracas, faceti bine si ascultati discul canadianului Daniel Victor Snaith , care si-a ales pseudonimul de Caribou. Albumul sau Andorra, aparut in 2007 a castigat premiul Polaris Music Prize, fiind

Discul are proprietati bioterapeutice: poate fi folosit ca stimulent al sistemului nervos care sa-ti redea pofta de viata. Te face sa observi cu deosebita atentie frumusetea copacilor de pe strada pe care iti tarasti pasii  zilnic si sa uiti de ghiolbanii care circula pe ea. E un melanj mirific de ska, rumba, rap, soul, cocktail – jazz, movie – soundtrack, soul si lista poate continua.  Suna a Doop, Peggy Lee, The Andrew Sisters, Parov Stelar, Club des Belugas, Pink Martini, Puppini Sisters – si lista poate continua pentru mult timp.... Descoperirea primaverii? Maybe.... A fost odata ca niciodata o prea/frumoasa fata care a studiat vocea la conservatorul din Amsterdam. Caroline van der Leeuw, nascuta in 26 aprilie 1981 a devenit mai apoi una din cele sase soliste ale unei trupe numite Philharmonic Funk Foundation, o orchestra alcatuita din nu mai putin de 44 de persoane. Single-ul cu care a cucerit in vara anului trecut intreaga suflare a Olandei s-a nascut

Ar fi frumos sa remarc faptul ca Slash este un tip mega – meserias atat ca si chitarist cat si ca si compozitor. Insa e o chestie doar partial adevarata. Mare parte din magia acestui album se datoreaza exclusiv invitatilor unu s-unu. Oricum, e un disc care poate fi digerat bine de tot pentru fanii Guns N Roses, care cu siguranta nu-s putini. Piesele pline de riff-uri atat-de cunoscute, inghesuite pe acest debut al lui Slash fac trimitere evidenta la epoca comerciala a Guns n Roses. E de la sine inteles ca oricine a ascultat vreodata Guns N’ Roses si Velvet Revolver asteapta albumul solo al lui Slash cu un deosebit interes. Cei care presupun ca vor avea parte de o armata de riff-uri de blues – rock atat de specifice muzicianului au toate motivele sa fie satisfacuti. Discul de debut al lui Slash se „arunca“ insa in prea multe arene stilistice, in mare parte datorita faptului ca are parte de o pleiada de invitati speciali. Desigur putini artisti din lumea asta ar fi

Senzatia pe care o ai dupa ascultarea discului e comparabila cu cea pe care ai trai-o dupa o auditie a unui album in care Anna Lesko ar canta piese compuse de PJ Harvey. Sau Stefan Banica pe ritmuri de LCD Soundsystem. Ciudat, provocator, intrigant. Daca apreciati asa ceva in muzica, puneti mana pe Congratulations. Acest disc se poate asculta fara prescriptie medicala. Se recomanda citirea cu atentie a booklet-ului din carcasa. Daca apar manifestari neplacute, adresati-va numitilor Ben Goldwasser sau Andrew VanWyngarden, inventatorii medicamentului MGMT. Categoric cel de-al doilea album al americanilor de la MGMT are darul de a imparti opiniile in doua tabere cat se poate de divergente. Pe de o parte se afla cei care  considera Congratulations un real bilet de adio, care anunta o sinucidere din punct de vedere comercial. Pe de alta, cei care vrajiti de aparent noua fata a trupei se grabesc sa proclame acest disc unul care va ramane scris cu litere de aur in istor

Daca ati ascultat vreodata Wu Tang sau aveti idee de ce inseamna hip hop, evitati chiar si magazinul unde se vinde asa ceva. Unicul loc unde Ludacris suna mai bine decat pleiada de „gangsteri“ romanasi care cica canta rap si-s golani doar pe micul ecran sunt instrumentalele pieselor. La textele noastre de Balcani avem de-alde Puya cu ale lui „Fetele ajung tot mai repede nud“. La Ludacris, omu’ are un film cu Lamborghini-uri galbene si camere de sex. Cine se saluta cu Whats up, MF s-ar putea sa asculte cap – coada o data discul! Principala diferenta intre un rapper american si unul autohton este trasata de amploarea industriei muzicale. Gratie acesteia, peste Ocean un individ pe nume Ludacris se poata lauda ca a vandut 24 de milioane de discuri. Deloc rau pentru un tip de numai 33 de ani. Ca o comparatie, Tatae din formatia BUG Mafia, la cei 34 de ani ai sai n-are cum sa ajunga la cifra asta niciodata. Si asta nu doar pentru ca teritoriul S.U.A. este aproximativ d

Muzica celor de la Hybrid e prea rafinata pentru clubberi si prea inovatoare pentru cei care nu circula in cluburi. Pentru cei care au auzit vreodata marele hit al celor de la Hybrid numit Finished Symphony , am o veste proasta: nimic din acest album nu se ridica la inaltimea acesteia. Muzica ramane la fel de misterioasa, fiind o imbinare interesanta intre sound-uri clasice si electronice. De ascultat pentru fanii Orbital, Underworld si chiar Massive Atack. De evitat pentru cei care si-au schimbat recent CD-urile din masina bengoasa din dotare din manele in asa numitul “haus”. E electronica dar nu pentru oricine. Desi e generic numita “muzica dance”, drumul parcurs de trupa Hybrid este unul greu de etichetat. Muzica electronica prea rafinata pentru oamenii care circula in cluburi? Prea inovatoare pentru oamenii care stau acasa? Cate putin din toate acestea. Sa folosesti orchestre simfonice in loc de sound-uri de sintetizator nu e o treaba tocmai uzuala atunci c

Toata lumea stie ca muzica buna si Marea Britanie sunt sinonime. E drept, din cand in cand si prin clasamentele lor mai patrund lucruri cat se poate de dubioase. Cum ar fi Susan Boyle sau Cheeky Girls. Sau chiar Inna! Exceptiile confirma insa regula. Unde altundeva pe lumea asta ar putea un album numit Very Best of Free & Bad Company sa intre direct pe locul zece in clasamentul oficial de vanzari de albume, in luna aprilie a anului 2010? Dincolo de orice, acest disc este “musai” de posedat/ascultat/studiat mai ales pentru multimea de muzicieni nascuti si crescuti in epoca MP3 care au impresia ca sunt inventatorii sound-ului de chitara. Free si Bad Company reprezinta doua pagini importante in enciclopedia muzicii moderne, iar acest disc e unul adorabil atat pentru wannabies cat si pentru cei care voit sau nu au intrat in categoria oldies but goldies. Toata lumea stie ca muzica buna si Marea Britanie sunt sinonime. E drept, din cand in cand si prin clasamentele lor

Popgefahr este un disc de nota zece nu numai pentru depesisti. Avand in vedere puternicul revival al anilor 80 in zilele noastre, poate parea tentant sa asociem De/Vision in acest trend. Nu e nici pe departe asa, pentru simplul fapt ca ei n-au schimbat “barca” dupa ce e sau nu la moda. Sunt absolut sigur ca De/Vision ar putea sa compuna piese de radio cu nemiluita. Din fericire, dupa atatia ani arta a ramas pe primul loc. Iar rezultatul e un disc slefuit pana la cele mai mici detalii. Probabil, cel mai bun din cariera lor. Sunetele prezente pe acest album al germanilor care-si spun De/Vision combina filonul traditional al synthpop-ului datat undeva in anii  80 si efectele jucause ale erei digitale. Productia muzicala este memorabila, fiecare nota este mixata pana la limita perfectiunii, iar balansul dintre voci si synth este una de zile mari. Trupa care a pornit in formula de cvartet in 1988 si a devenit un duo din 2000 a realizat un disc de notza zece. Care are parte

BRMC pastreaza tempo-ul mijlociu si volumul tare. La fel fac si cu chitarile distorsionate. Nimic de zis, oamenii acestia sunt perseverenti in ceea ce fac. Poate niţel prea previzibili. Categoric, fanii loiali nu vor fi de acord cu sentimentul de „neutru” pe care ti-l lasa ascultarea acestui disc. Albumul nu poate fi introdus in borcanul cu dezamagiri, dar nici in cel cu chestii musai de ascultat. Consumatorii de muzica inclusa in borcanul “garage – rock” stiu ca americanii care-si spun Black Rebel Motorcycle Club (B.R.M.C.) nu se joaca defel. Cel de-al 5-lea material discografic al trupei nu face exceptie de la regula: e plin de sunete consacrate, fiind cel putin pe plan stilistic o continuare fericita a carierei incepute cu albumul omonim. Desigur, in aceasta “felie” surprizele nu-si prea au rostul. De aceea, partea buna a albumului este aceea ca piesele suna exact asa cum te-ai fi asteptat. Psychadelic garage umplut cu blues si alte bunataturi, specialitatea casei pent

Marea problema a Gabrielei Cilmi este aceea ca readuce in atentie ceea ce ne place sa numim “acei minunati ani 80“. Da, au fost mirifici insa parca in zilele noastre exista mai multa muzica pop inspirata din acele vremuri decat in anii respectivi. Avem aici o voce jazzy, a la Anastacia pe alocuri, care nu pusca deloc cu productia muzicala. Pentru nepretentiosi, Ten poate rula undeva in fundal. Daca stiti cu ce se mananca aceasta arta, evitati discul. Australianca Gabriela Cilmi – care a cantat in tara noastra anul trecut la festivalul Bestfest – este o dovada vie ca niciodata nu-i prea devreme pentru un curs de recalificare. Solista care a debutat cu Sweet about me a trecut de la stilul ei usor a la Amy Winehouse la ceea ce se cauta astazi in industria muzicala: electro – pop. Stilistic, albumul ei Ten este la ani – lumina distanta de precedentul Lessons to be learned, fiind un pop – electro mult prea uzitat in vremurile noastre. Cei care au auzit vreodata Sweet about m

Daca faceti parte din categoria omuletilor care apreciati melancolia folk-ului bazat pe sunete pure simple si nealterate si nume ca Joni Mitchell sau  Joan Baez va sunt dragi, faceti bine si puneti mana pe albumul secund al Laurei Malding. Un alt plus este ca discul se regaseste in categoria superioara a clasamentelor actuale internationale, printre tone de pop facut la comanda.. N-as recomanda ascultarea acestuia in momente in care ai nevoie ca muzica sa-ti inspire un vibe pozitiv. E melancolie pana la loc comanda. Poezie si folk. Cam acestea sunt atu-urile pentru care Laura Marling, o cantareata de numai 20 de ani din Marea Britanie face valuri prin clasamente. Primul ei album Alas I Cannot Swim a fost nominalizat acum doi ani pentru prestigiosul Mercury Award, iar continuarea acestuia – I speak because I can – a fost si el primit cu entuziasm de criticii muzicali. Se spune ca pentru albumul ei anterior, solista a luptat din rasputeri sa-si etaleze vocea la adevar

Motive de bucurie: e gratis si promoveaza artisti din zona muzicii electronice romanesti! Aparitia compilatiei Buzz Ro! 2010 este un pas micut pentru marea majoritate a cetatenilor romani, dar un salt gigantic pentru „miscarea“ electronica din aceasta tara. Nu putem decat sa le uram bafta pe mai departe si sa speram ca pe viitor piesele incluse pe aceste compilatii sa ramana undeva la mijlocul distantei dintre limita admisibila a ciudateniei si nonconformism. Chiar si cel mai indarjit carcotas de meserie n-are cum sa nu salute aparitia compilatiei Buzz Ro 2010. Prima compilatie de muzica electronica romaneasca sub licenta Creative Commons, lansata de blogul Freshgoodminimal.ro apare in format fizic in 1000 de exemplare, cu 12 producatori electronici romani si, in format digital, cu 17. Piesele pot fi fi descarcate si sharuite (si pe internet), de aici . “De-a lungul a 15 ani, scena romaneasca electronica a crescut in promoteri si organizatori de petreceri, in fest

In acest album Joe Bonamassa este cat se poate de inventiv si divers. Niciodata in trecut n-a fost atat de versatil. Cu toate acestea, nu a uitat sa includa nici cateva blues-uri batranesti care vor face deliciul melomanilor adevarati. Chiar daca pe alocuri riff-urile lui rapide devin previzibile, Black Rock este un disc de neratat pentru dependentii de blues si rock. A primit prima chitara la varsta de 4 ani iar la varsta de 7 ani a cantat piese de Stevie Ray Vaughan si Jimi Hendrix, unu la unu. Joe Bonamassa unul din „eroii actuali ai chitarii“ a evoluat in deschiderea lui B.B. King la varsta de 12 ani si pana la momentul actual (32) a fost invitat sa cante alaturi de nume ca Buddy Guy, Foreigner, Robert Cray, Stephen Stills, Joe Cocker, Gregg Allman, Steve Winwood, Paul Jones, Eric Clapton, sau Derek Trucks. Cel de-al 10-lea album de studio al muzicianului cuprinde cateva compozitii proprii dar si preluari dupa Bobby Parker, John Hiatt, Jeff Beck, Leonard Cohen, Otis Rush,

Erykah e regina neo - soul. Adica o combinatie de funk, soul, jazz, hip – hop si r’n’b. Din acela care nu-ti insulta inteligenta. Desi face parte din curentul muzica urbana made in U.S.A. – atat de aiurea gratie unor exponenti actuali – albumul acesta este unul decent. Nu in totalitate fiindca in piesa You Loving Me solista spune „You’re loving me and I’m drinking your gin…and I’m f…ing your friends“. I se spune regina muzicii neo – soul.  Si fiindca si-a schimbat numele de Erica in Erykah, a purces si la o alta chichineata: America a devenit Amerykah. La doi ani dupa albumul ei New Amerykah, Part One (4th World War) nu avea cum sa iasa cu altceva decat cu Part Two. Care are subtitlul de Return of the Ankh. Daca in primul album solista a abordat o tematica ce a inclus saracia si violenta urbana de aceasta data ea s-a concentrat mai mult pe o latura mai personala, cu “jonglerii” in jurul unor notiuni ca romanta si emotii. Taman de aceea, primele cuvinte rostite in melodia c