Swans - My Father Will Guide Me Up A Rope To The Sky
Asteptari: Cand spui Swans te referi la acea trupa americana care a activat intre 1982 si 1997 in apele post – punk – ului, condusa de carismaticul Michael Gira. Desi liderul trupei a urmat o cariera solo si a pus bazele Angels of Lights, dupa 14 ani de pauza acesta a hotarat ca lumea mai are nevoie de Swans. In paranteza fie spus, bine a facut!
Rezultat: Cei care au apreciat vreodata stilul interesant si eclectic de a amesteca diverse feliute muzicale executat de Michael Gira, vor devora fiecare secunda a acestui My Father Will Guide Me Up A Rope To The Sky, un disc care e exact asa cum te-ai fi asteptat. Vocea dark si melanjul de rock cu parti acustice, folk si world creeaza un Univers aparte, apasator pe alocuri, care te face sa iesi din rutina si sa analizezi chestiuni care demult nu ti-au mai fost pe lista de prioritati.
My Father Will Guide Me Up A Rope To The Sky nu e un disc din seria Technicolor, nefiind recomandat acelora care au niscaiva probleme psihice. E un disc cu multa substanta, care atinge direct la suflet si nu contine nici macar o secunda de sound care ar putea fi banuit vreodata de a fi fost creat „la cererea publicului“. Dimpotriva, magia Swans e una care te modeleaza pe tine si nu viceversa. My birth e una din piesele care emana prin toti porii ei o anxietate aparte, care adesea duce melodia in zone apocaliptice. Ingredientele religioase cu care incepe No Words/No Thoughts adauga si ele un plus de mister, iar sunetele murdare de chitara intregesc un tablou comparabil cu celebrele picturi negre ale lui Francisco Goya. Exista aici piese care provoaca cosmaruri, in cazul in care sunt ascultate inainte de culcare, ca de exemplu You fucking people make me sick. Luat ca un intreg, discul asta e mai degraba o reprezentatie de teatru, cu momente culminante bine ascunse printre track-uri. Reeling the Liars e ceva la care nu te-ai fi asteptat nici in ruptul capului de la Swans, un folk – country debusolant, o melodie care aproape ca ar intra in playlist-ul unui post de radio normal. Neromanesc, carevasazica. Iar ultimul minut al piesei Little Mouth iti da impresia ca e extras dintr-o inregistrare a unui cenaclu literar.
Unicul minus in ecuatia Swans, ar fi faptul ca per ansamblu muzica este mult prea dark, pentru gusturile mele. Poate si pentru ca o sumedenie de artisti din „noul val” ne intoxica cu muzica pesimista, inspirata fara indoiala din capodoperele de demult ale trupelor de genul Swans. Dincolo de evidentele asemanari cu discurile anterioare ale trupei, auditia acestui album iti lasa impresia unui melanj interesant de Nick Cave, The The, Johnny Cash sau chiar The Doors. Desi definitia actuala a underground-ului este una cat se poate de perimata, m-as risca sa incadrez Swans in aceasta categorie. Nisa reprezentata de asemenea nume este o adevarata supapa pentru a reusi sa treci cu brio intr-o lume in care lucrurile nu-s chiar asa cum si-ar dori multi. O lume descrisa perfect in titlul ultimei piese a acestui disc, You fucking people make me sick!
Recomandari: Doar pentru aceia care n-au uitat ca muzica face parte din categoria arta.
My Father Will Guide Me Up A Rope To The Sky nu e un disc din seria Technicolor, nefiind recomandat acelora care au niscaiva probleme psihice. E un disc cu multa substanta, care atinge direct la suflet si nu contine nici macar o secunda de sound care ar putea fi banuit vreodata de a fi fost creat „la cererea publicului“. Dimpotriva, magia Swans e una care te modeleaza pe tine si nu viceversa. My birth e una din piesele care emana prin toti porii ei o anxietate aparte, care adesea duce melodia in zone apocaliptice. Ingredientele religioase cu care incepe No Words/No Thoughts adauga si ele un plus de mister, iar sunetele murdare de chitara intregesc un tablou comparabil cu celebrele picturi negre ale lui Francisco Goya. Exista aici piese care provoaca cosmaruri, in cazul in care sunt ascultate inainte de culcare, ca de exemplu You fucking people make me sick. Luat ca un intreg, discul asta e mai degraba o reprezentatie de teatru, cu momente culminante bine ascunse printre track-uri. Reeling the Liars e ceva la care nu te-ai fi asteptat nici in ruptul capului de la Swans, un folk – country debusolant, o melodie care aproape ca ar intra in playlist-ul unui post de radio normal. Neromanesc, carevasazica. Iar ultimul minut al piesei Little Mouth iti da impresia ca e extras dintr-o inregistrare a unui cenaclu literar.
Unicul minus in ecuatia Swans, ar fi faptul ca per ansamblu muzica este mult prea dark, pentru gusturile mele. Poate si pentru ca o sumedenie de artisti din „noul val” ne intoxica cu muzica pesimista, inspirata fara indoiala din capodoperele de demult ale trupelor de genul Swans. Dincolo de evidentele asemanari cu discurile anterioare ale trupei, auditia acestui album iti lasa impresia unui melanj interesant de Nick Cave, The The, Johnny Cash sau chiar The Doors. Desi definitia actuala a underground-ului este una cat se poate de perimata, m-as risca sa incadrez Swans in aceasta categorie. Nisa reprezentata de asemenea nume este o adevarata supapa pentru a reusi sa treci cu brio intr-o lume in care lucrurile nu-s chiar asa cum si-ar dori multi. O lume descrisa perfect in titlul ultimei piese a acestui disc, You fucking people make me sick!
Recomandari: Doar pentru aceia care n-au uitat ca muzica face parte din categoria arta.
Comentarii
Trimiteți un comentariu