Un saman al viorii: Nigel Kennedy

Nigel Kennedy e un adevarat saman al viorii, un tip care cu muzica lui ofera veriga lipsa dintre Johan Sebastian Bach, Duke Ellington si Jimi Hendrix. Muzica lui este traita, nu doar cantata iar acest fapt emana si din Shhh!, un disc – conform asteptarilor – situat undeva la mijlocul dintre jazz si clasica. Albumul poate fi un test pentru melomanii „seriosi“, fiindca improvizatiile din piese pot pune la grea incercare nivelul de „acceptabilitate” al altor stiluri.
Asteptari: Provenind dintr-o familie “axata” pe muzica clasica, Nigel Kennedy a reusit sa vanda peste 2 milioane de discuri din The Four Seasons al lui Vivaldi, inregstrat in 1989, album care a ramas timp de un an pe prima pozitie a clasamentului britanic de muzica clasica.Acum 11 ani a facut un album dupa compozitiile lui Hendrix, iar din 2005 de cand a scos primul disc la casa de discuri Blue Note s-a concentrat mai mult asupra jazz-ului.
Rezultat: Nigel Kennedy e un adevarat saman al viorii, un tip care cu muzica lui ofera veriga lipsa dintre Johan Sebastian Bach, Duke Ellington si Jimi Hendrix. Muzica lui este traita, nu doar cantata iar acest fapt emana si din Shhh!, un disc – conform asteptarilor – situat undeva la mijlocul dintre jazz si clasica. Albumul poate fi un test pentru melomanii „seriosi“, fiindca improvizatiile din piese pot pune la grea incercare nivelul de „acceptabilitate” al altor stiluri.
Ghiveciul cel mai proeminent este in piesa Oy, unde jazz-ul este imbibat in portiuni cat se poate de egale cu muzica clasica, dar nu lipseste nici rock-ul. Acela din epoca Hendrix. Unul din cele mai reusite momente ale discului este aparitia lui Boy George in cadrul piesei River Man (un cover dupa Nick Drake). Pentru cei care nu l-au ascultat niciodata pe Nigel Kennedy, acest disc poate declansa doua reactii: fie intri fara nici o retinere in lumea imprevizibila a improvizatiilor lui si ramai cucerit, fie realizezi ca nu inghiti asemenea constructii. E genul acela de muzica ce provoaca reactie imediata si intr-un mod interesant nu se adreseaza doar amatorilor de jazz sau clasica. Fiindca omul acesta reuseste sa jongleze abil printre stiluri. Cele sapte piese incluse pe acest album sunt compozitii proprii ale lui Nigel (cu exceptia cover-ului River Man). 4th Glass este o alta melodie care reuseste sa fie la inaltime, fiind parca compusa pentru coloana sonora a unui film de aventuri britanic.
Exista posibilitatea ca amatorii de jazz sa nu gaseasca acest disc unul foarte inspirat. La fel si cei care iubesc muzica rock si poate cei indragostiti de clasica. Ceea ce nu inseamna nici pe departe ca acest disc este unul de ocolit. Categoric, sarmul lui Nigel Kennedy este mult mai interesant atunci cand este exprimat in concert, dar Shhh!  are si el momente  de maiestrie, care asteapta sa fie descoperite.
Recomandari: Pentru cei fara prejudecati care aprecieaza asa cum se cuvine stilurile asa – zis intelectuale ale muzicii….