Roky Erickson, welcome back!

Exista momente in care un album nu poate fi judecat numai dupa muzica pe care o contine. In care si contextul e la fel de important. Pentru cei care nu stiu prea multe despre viata plina de peripetii a lui Roky, probabil discul e unul care poate fi trecut usor cu vederea. Dar atunci cand nu faci abstractie de faptul ca Roky a fost creatorul uneia din cele mai influente trupe de psyhadelic rock din lume, automat asculti muzica cu alte urechi. Iar atunci cand stii ca solistul a stat ani de zile in locuri unde nu-ti doresti sa se interneze nici dusmanii, piesele capata si mai multa importanta.
Asteptari: Nu a vandut zeci de milioane de discuri si nici nu se poate lauda cu premii Grammy. Cu toate acestea, Roky Erickson este o figura – cult a muzicii. Fondatorul trupei 13th floor Elevators (in care la un moment dat vroia sa cante si Janis Joplin) este considerat un pionier al genului psychadelic rock. De-a lungul anilor muzicianul a avut o serie de aventuri ca-n filme: a fost internat ani de zile in spitale de psihiatrie, a urlat in gura mare cum ca corpul sau ar fi fost invadat de extraterestri si cate si mai cate…..
Rezultat: Exista momente in care un album nu poate fi judecat numai dupa muzica pe care o contine. In care si contextul e la fel de important. Pentru cei care nu stiu prea multe despre viata plina de peripetii a lui Roky, probabil discul e unul care poate fi trecut usor cu vederea. Dar atunci cand nu faci abstractie de faptul ca Roky a fost creatorul uneia din cele mai influente trupe de psyhadelic rock din lume, automat asculti muzica cu alte urechi. Iar atunci cand stii ca solistul a stat ani de zile in locuri unde nu-ti doresti sa se interneze nici dusmanii, piesele capata si mai multa importanta.
Piesa de deschidere, Devotional Number One e centrata in jurul unei chitari acustice si un text in care solistul canta absolut previzibil despre Dumnezeu, dar si despre ciuperci halucinogene…. Ain’t Blues Too Sad suna a orice piesa pe care o auzi intr-un program de country din Statele Unite ale Americii iar Bring Back the Past chiar are un feeling de parca ar fi vreo piesa veche de-a celor de la R.E.M.  Multe piese suna incredibil de linistit. Forever e parca o piesa scrisa special pentru dansul mirilor la o nunta din S.U.A. iar Think of as one e din aceeasi categorie de piese slowly. Reminescente ale garage – rock – ului se regasesc doar in melodia John Lawmann, care aduce a ceea ce canta celebra trupa 13th floor elevators pe vremuri. Piesa care da titlul albumului este incarcata de melancolie, la fel ca multe din cele 12 piese.
Per ansamblu, e un disc plin de tristete si speranta, dar totodata o celebrare a talentului unic al lui Rocky. E o muzica simpla si totusi magica, exact ceea ce trebuie unui disc pentru a iesi din mediocritate. Muzica lui a influentat o sumedenie de artisti contemporani ca R.E.M. Kasabian sau Primal Scream.
Recomandari: Un disc delicios pentru amatorii de Johnny Cash si muzica americana traditionala. De ascultat cu precautie de catre amatorii de pop, nu e deloc un material facil!