Jumate din Erasure, Andy Bell

-
Din pacate, marea majoritate a pieselor de pe cel de-al doilea album solo semnat de jumararea "cantatoare" a trupei Erasure au o reteta destul de saracacioasa, astfel incat originalitatea este undeva pierduta in spatiu. Desi nu este nimic dezagreabil pe acest album, melodiile nu se ridica la nivelul asteptarilor. Si asta pentru ca zona synth – pop este cat se poate de aglomerata in ultima vreme. Lipseste Vince Clark? Categoric. Drept urmare, e electro - pop repetitiv si fara sclipirea la care ne-am fi asteptat.
Asteptari: Solistul trupei Erasure, Andy Bell se afla la a doua incercare solo care dincolo de titlul neinspirat de NonStop cuprinde zece melodii evident in stilul synth – pop. Chiar daca formatia Erasure n-a mai scos nimic din 2007, multe din albumele acestui an se invart intr-un fel sau altul in zona synth – pop abordata de ei cu atata maiestrie in anii trecuti. Deci, asteptarile pot fi maricele….
Rezultat: Nu e nevoie sa fii un geniu pentru a realiza ca ceva lipseste din acest synth – pop. Acel ceva se numeste Vince Clark, cealalata jumatate a grupului Erasure, omul responsabil pentru Just cant get enough-ul celor de la Depeche Mode sau piesele Yazoo. Cu aceasta absenta, piesele lui Andy Bell sunt mai mult decat repetitive si chiar daca pe alocuri constructiile sonore au cateva sclipiri, din pacate materialul nu reuseste sa iasa in evidenta, fiind un electro – pop mediocru.
Single-ul Call on me e unul din momentele inspirate ale discului, fiind o piesa dedicata suta la suta ringurilor de dans. Cu mentiunea ca pe alocuri orchestratia e “depasita”. DHDQ este titlul unei alte piese care pe ici pe colo are sclipiri. Dupa un inceput a la Kim Wilde (Kids in America) piesa care poarta numele de Debbie Harry Drag Queen evolueaza intr-un amalgam destul de interesant de sunete. Colaborarea cu solistul celor de la Jane’s Addiction, Perry Farewell este si ea aproape interesanta, dar din pacate se desfasoara pe o teme sonora groaznic de puerila. Aproape interesanta se dovedeste a fi Will you be there? Poate daca melodia n-ar semana atat de mult cu Calvin Harris ar fi chiar adorabila. Asa, e doar un moment acceptabil, dar prea putin pentru Erasure. Chiar si pe jumatate. Din pacate, marea majoritate a pieselor au o reteta destul de saracacioasa, astfel incat originalitatea este undeva pierduta in spatiu. Desi nu este nimic dezagreabil pe acest album, melodiile nu se ridica la nivelul asteptarilor. Si asta pentru ca zona synth – pop este cat se poate de aglomerata in ultima vreme.
Recomandari: Doar pentru fanii inraiti ai lui Andy Bell. Nu este un disc de neascultat, doar ca Andy Bell are o concurenta serioasa.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Amala - Românie Hai!

-
Imagine
  „În clipa în care ai apărut / Eu nimic nu am mai vrut / Simplu am înnebunit / M-ai îmbolnăvit“. Sunt primele versuri care se fac auzite pe albumul formației Amala. Piesa cu pricina numită „Tu ești boala mea“ lămurește cât se poate de exact filmul formației care s-a născut în 1989 la Timișoara. Este vorba de acel rock clasic care făcea ravagii în vremurile în care muzica nu era numai despre showbusiness și-n care lumea nu se înghesuia să consume pe bandă rulantă produse muzicale insipide, incolore și inodore.  Da, e un soi de remember the time care îi va unge la suflet pe cei care se intitulează rockeri. Pe lângă acest aspect, discul ăsta e și un fragment de istorie, căci această primă înregistrare oficială a formației timișorene cuprinde compoziții semnificative din negura timpurilor.  Amala a fost creată de către Grujic Ljubisa, zis și , „Mișa, iar după o serie de schimbări de componență, reveniri și desfințări a reușit să lanseze materialul discografic de debut numit Românie Hai! D
citeste mai mult

Dixie Krauser - Kill Tumor

-
Imagine
  Muzica instrumentală oferă creierului libertatea de a hoinări. Pe plaje care îți taie răsuflarea sau în locuri întunecate și tulburi, în funcție de emoțiile fiecăruia.  Absența unei povești spuse în viu grai îți oferă spațiu pentru a îți impune și a crea propria interpretare. Eventualele cuvinte explanatorii visavis de muzica instrumentală sunt cât se poate de subiective. Din mai multe motive, principalul fiind acela că piesele cu pricina trezesc emoții diferite în sufletul fiecăruia. Pe bună dreptate, dealtfel. „I do say ...that...Every pain that you are receiving...Every challenge that you are facing / It belongs to the journey. And to aknowledge. To accept whatever life is throwing at you. And still have on your mind. That this is just a test., sunt cuvintele care însoțesc prima piesă a albumului. Ascultând cu atenție această compoziție involuntar m-am reconectat la superbele armonii muzicale executate odionoară de Roxy Music (și-n special în piesa India, inclusă pe albumul Avalon
citeste mai mult

Toulouse Lautrec - Dejun pe iarbă

-
Imagine
Noul album al băieţilor care şi-au găsit şugubăţul nume de Toulouse Lautrec se înscrie perfect în „oala“ asta a aşa zisului alternativ – rock made in Romania în care se scaldă şi alte trupe. Exemplele pot curge pe bandă rulantă, dar sunt sigur că le ştiţi şi voi. Desigur, la un moment dat devine destul de frustrant faptul că majoritatea trupelor româneşti „din noul val“ nu pot ieşi defel din „linia“ asta a influenţelor extrase la greu din „indie“-ul britanic al anilor 90. Pe de altă parte, în comparaţie cu „restul lumii“ – a se citi alte trupe de rock din România care cred că muzica lor are ce căuta în anul de graţie 2015 într-o lume civilizată – sound-ul ăsta uşor demodat „afară“ este mega – modern, într-o industrie muzicală bolnavă rău, dar care oglindeşte într-un fel sau altul societatea în care trăim. Chiar dacă niciuna din piesele celor de la Toulouse Lautrec nu reuşeşte să te facă să exclami „waw“, noul material al bucureştenilor care au devenit cunoscuţi şi dat
citeste mai mult