Ligabue, un fel de Bruce Springsteen made in Italy

Asteptari: Pentru aceia care nu sunt familiarizati cu muzica italiana contemporana, trebuie sa evidentiez faptul ca Ligabue e un fel de Bruce Springsteen al acestei tari, un rocker care are un succes deosebit prin compozitii clasice din felia rock. Albumul acesta vine la cinci ani de pauza dupa precedentul Nome e Cognome. Rezultat: Noul sau album nu se abate defel de la asteptari, fiind un “deja – vu” care cu siguranta nu ii va dezamagi pe aceia care aprecieaza rock-ul de factura clasica. Desi o buna parte din compozitii nu reusesc sa tulbure prea mult apele din punctul de vedere al inovativitatii iar instrumentatiile sunt si ele pe un calapod cat se poate de clasic, melodiile italianului au ceva aparte care le fac sa iasa in evidenta.
Absolut previzibil, cele cateva balade incluse aici au si ele un farmec aparte. Caro il mio Francesco este o imbinare fericita intre feeling-ul rock si stilul “specific” de a canta balade al italienilor, cel intalnit si in piesele lente semnate de Jovanotti sau Gianna Nannini de exemplu. Una din cele mai placute surprize ale acestui disc poarta denumirea de La verita e una scelta, o piesa cat se poate de dinamica in care parca isis fac aparitia – destul de timid, dar sesizabil totusi – si cateva acorduri care ies din sfera rock-ului clasic, iar apropierea aceasta vizavi de sound-urile care se folosesc in anii nostri in materie de muzichie este cat se poate de laudabila. Vocea usor ragusita “a la Zucherro” are inflexiuni absolut delicioase in piese ca Un colpo all’anima’ – single-ul care promoveaza acest disc. Quando mi vieni a prendere’este o balada profunda si este dedicata victimelor unei tragedii petrecute intr-un orasel langa Bruxelles, Dendermonde. Exista si un moment de jam session botezat Taca Banda, care desi este unul cat se poate de minimal ca si orchestratie, suna binisor. Ultima piesa a discului Il meglio deve ancora venire insumeaza perfect muzica lui Ligabue: fara prea multe surprize, dar una care iti da impresia ca vine din adancul sufletului. Daca vreti Ligabue e un fel de Holograf. Cu precizarea ca muzica lui e mai putin pop si mai mult rock si suna de vreo zece ori mai bine....

Recomandari: Pentru aceia care iubesc rock-ul cantat „batraneste” si chiar si amatorii de pop made in Italy. Chiar daca nu abunda in orginalitate, Ligabue e un tip care-si urmeaza drumul stabilit, iar rezultatul este unul decent, fara compromisuri.