Plictiseala cu chitara: Jack Johnson

Discul asta are un efect naucitor, de parca ai asculta doua albume ale lui Gabriel Cotabita unul dupa altul. Dincolo de toate, principala hiba a acestui album este aceea ca aproape toate piesele sunt cat se poate de predictibile. Da, categoric nu m-as fi asteptat de la un ecologist din Hawaii sa cante death metal. Mai degraba space disco. Dar ceea ce iese de aici e o ruda a rock-ului. Rock naiv care poate pentru unii poate fi sinonim cu notiunea de „happy music”. S-ar putea ca cei care il indragesc pe Jack Johnson sa asocieze muzica lui cu exotica tara din care provine. Si in consecinta, in minutele pieselor sa se viseze intr-o excursie acolo. Pentru mine unica excursie a acestui disc a fost una in tinuturile plictiselii strasnice....
Asteptari: Jack Johnson este fiul unui surfer cunoscut, care si-a inceput cariera sportiva la cinci ani si si-a terminat-o la 17, in urma unui accident. De atunci a reusit sa vanda aproximativ opt milioane de discuri, To the sea fiind cel de-al 5-lea album al muzicianului stabilit in Hawai.
Rezultat: Trist, discul asta are un efect naucitor, de parca ai asculta doua albume ale lui Gabriel Cotabita unul dupa altul. Aparent, influentele domnului cu chitara sunt undeva intre Bob Dylan, Jimi Hendrix, Radiohead, Otis Redding, Bob Marley si Neil Young. Asa spune el, dar realitatea e alta. Pe alocuri e The Beatles in altele orice disc de folk obscur din anii 60. Nu e nimic rau in The Beatles, dar sa vii cu asa ceva in 2010, doar in Hawai se poate. Sau mai stii, poate si-n Romania….
Materialul discografic To the sea poate fi inclus in zona aceea de rock acustic plictisitor, care a mai fosat cantat de mii de ori in trecut. Perimat, mai pe sleau. Un fel de adult contemporary care te adoarme instantaneu. Majoritatea melodiilor suna la fel iar instrumentatia folosita e minimala. Nu aceea din zona D.A.F. sau EBM, totusi. Un exemplu elocvent e At or with me. Plina de „oh oh oh”-uri de pe vremea bunicii, piesa are cateva secunde in care promite ceva. Din nefericire superba muzicuta blues este plasata undeva la sfarsitul acesteia…Un alt exemplu de piesa compusa parca la norma pentru a realiza un anumit numar de melodii ale discului este Only the Ocean, „inventata” probabil sub un palmier cu chitara intr-o mana si un cockteil in alta. Single-ul You and your heart defineste perfect termenul de lalaiala hawaiana care i se poate aplica acestui album.
Dincolo de toate, principala hiba a acestui album este aceea ca aproape toate piesele sunt cat se poate de predictibile. Da, categoric nu m-as fi asteptat de la un ecologist din Hawai sa cante death metal. Mai degraba space disco. Dar ceea ce iese de aici e o ruda a rock-ului. Rock naiv care poate pentru unii poate fi sinonim cu notiunea de „happy music”. Daca va incalzeste cu ceva, am sa amintesc ca la fel ca si precedentele si acest disc a fost inregistrat in doua studiouri „complet verzi” (care folosesc curent electric obtinut doar prin metode ecologice). S-ar putea ca cei care il indragesc pe Jack Johnson sa asocieze muzica lui cu exotica tara. Si in consecinta, in minutele pieselor sa se viseze intr-o excursie acolo. Pentru mine unica excursie a acestui disc a fost una in tinuturile plictiselii strasnice….
Recomandari: Pentru visatorii incorigibili si cei curiosi de o excursie in Hawaii la pretul unui CD.