Colin Benders and Eric Vloeimans - Kytecrash

-
Asteptari: Ce se poate intampla atunci cand doi trompetisti de marca se reunesc cateva zile in studio pentru un proiect cat se poate de eclectic? Colin Benders si-a facut debutul in 2009 sub numele de Kyteman, un proiect de jazz – rap care s-a bucurat de un deosebit succes in Tara Lalelor. Totodata Colin este un trompetist din zona pop/cross-over. Eric Vloeimans este unul din cei mai cunoscuti trompetisti de jazz din Olanda (care dealtfel mai demult i-a fost profesor lui Colin) iar Kytecrash este prima lor colaborare impreuna.

Rezultat: Pacat ca nu s-a inventat inca nota 11. Discul asta merita pe deplin acest calificativ. E un jazz mai altfel. E magic.
Nu are rost sa incerci sa etichetezi stilistic acest produs, e pur si simplu modern jazz. Pe langa cei doi trompetisti de marca, in studioul din Utrecht unde pret de cinci zile s-a inregistrat albumul au mai fost si alti gosti, inclusiv un rapper care-si spune Pax. Ghiveciul asta olandez cu trompetisti din diverse generatii e unul care face minuni. Asta o spun eu, un meloman care nu e “setat” in mod deosebit pe jazz, cu atat mai putin pe hip hop. Cele 13 compozitii de aici reusesc sa darame bariere. In plus sunetul este unul cat se poate de curat. Unul care iti da impresia ca esti in mijlocul studioului unde a avut loc inregistrarea. Daca mai adaug si faptul ca exista o sponatenitate demanta, cred ca am zugravit pe deplin tabloul sonor Kytecrash….. 

Cele 50 de secunde ale primei piese, Party Animal, te avertizeaza ca urmeaza sa intri intr-o lume a neconventionalului, unde adesea ai parte de surprize. Dincolo de jam – session – ul instrumental, un alt punct de atractie al discului il constituie vocea a la Gil Scott Heron a rapperului Pax. Care uneori iti inspira atmosfera prezenta in Jazzmatazz-ul lui Guru.  Revenind la piese, discul asta are aproape de toate pentru toti. Pentru aceia care au mintea descisa, se subintelege. Afrobeat de exemplu e dominata de trompete oldschool si un ritm alert care te pune in miscare. Ballad for Kyte te scufunda in lumea melancoliei, unde rapperul te unge pur si simplu la suflet. Daca e musai sa aleg o piesa de rezistenta, aceasta ar fi Tribute to the mighty six. Care te teleporteaza timp de mai bine de opt minute in lumea eclectica a muzicii, fiind cea mai apropiata piesa stilistic de precdentul disc al lui Kyteman, The Hermit Sessions. La capitolul ciudatenii se inscrie piesa Nemo, care reprezinta oaza de liniste a acestui disc. Pushing, cu cele noua minute ale ei este o mostra de jam sesion, iar pentru cei care prefera acid jazz-ul mai clasic exista aici Sojourner si No Farewell.

Kytecrash nu poate fi judecat dupa sistemul de valori clasic. N-are slagare, refrene catchy si nici nu e “dulceag” de la prima ascultare. Dar nici nu e din categoria “atat de ciudat incat doar eu si prietenii mei il putem asculta”. E un disc de jazz modern, pe alocuri experimental, care pe parcursul mai multor auditii iti dezvaluie tot mai multe fatete sonore.

Recomandari: Pentru toti acei carora le place sa caute comori ascunse in adancuri.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Amala - Românie Hai!

-
Imagine
  „În clipa în care ai apărut / Eu nimic nu am mai vrut / Simplu am înnebunit / M-ai îmbolnăvit“. Sunt primele versuri care se fac auzite pe albumul formației Amala. Piesa cu pricina numită „Tu ești boala mea“ lămurește cât se poate de exact filmul formației care s-a născut în 1989 la Timișoara. Este vorba de acel rock clasic care făcea ravagii în vremurile în care muzica nu era numai despre showbusiness și-n care lumea nu se înghesuia să consume pe bandă rulantă produse muzicale insipide, incolore și inodore.  Da, e un soi de remember the time care îi va unge la suflet pe cei care se intitulează rockeri. Pe lângă acest aspect, discul ăsta e și un fragment de istorie, căci această primă înregistrare oficială a formației timișorene cuprinde compoziții semnificative din negura timpurilor.  Amala a fost creată de către Grujic Ljubisa, zis și , „Mișa, iar după o serie de schimbări de componență, reveniri și desfințări a reușit să lanseze materialul discografic de debut numit ...
citeste mai mult

Ravi Hazard – Clepsidra

-
Imagine
  Principalul atu al muzicienilor care nu fac parte din tagma celor încadrați în mediocritate constă în puterea acestora de a trezi în rândul celor care le ascultă cântecele, diverse sentimente și imagini care stau undeva ascunse prin hățișurile memoriei. Oridecâte ori cineva atinge o coardă sensibilă se declanșează o vibrație aparte, care reușește să-ți insufle acel sentiment de bine, care ar trebui să vină la pachet cu arta asta numită muzică. Din păcate, în vremurile actuale în care diletantismul este adesea ridicat la nivel de artă, misiunea asta pare-se că a fost abandonată de către mulți. Și totuși, unii n-au abandonat lupta. Este și cazul lui Ravi Hazard. Pe numele său adevărat Răzvan Stochița, „Ravi Hazard “ a început să scrie poezii la vârsta de 14 ani și a descoperit muzica folk la vârsta de 16 ani, în timpul unei călătorii la munte. De aici și până la a împrumuta o chitară, a se închide în casă două săptămâni și a învața să cânte prima melodie a fost doar un pas. În 1997...
citeste mai mult

Toulouse Lautrec - Dejun pe iarbă

-
Imagine
Noul album al băieţilor care şi-au găsit şugubăţul nume de Toulouse Lautrec se înscrie perfect în „oala“ asta a aşa zisului alternativ – rock made in Romania în care se scaldă şi alte trupe. Exemplele pot curge pe bandă rulantă, dar sunt sigur că le ştiţi şi voi. Desigur, la un moment dat devine destul de frustrant faptul că majoritatea trupelor româneşti „din noul val“ nu pot ieşi defel din „linia“ asta a influenţelor extrase la greu din „indie“-ul britanic al anilor 90. Pe de altă parte, în comparaţie cu „restul lumii“ – a se citi alte trupe de rock din România care cred că muzica lor are ce căuta în anul de graţie 2015 într-o lume civilizată – sound-ul ăsta uşor demodat „afară“ este mega – modern, într-o industrie muzicală bolnavă rău, dar care oglindeşte într-un fel sau altul societatea în care trăim. Chiar dacă niciuna din piesele celor de la Toulouse Lautrec nu reuşeşte să te facă să exclami „waw“, noul material al bucureştenilor care au devenit cunoscuţi şi dat...
citeste mai mult