Rezultat: Chiar daca e o expresie cat se poate de “fumata”, nu ma pot abtine sa n-o folosesc: Wolfram e una din cele mai faine chestii electronice din zilele de azi de care n-ai auzit niciodata! Artistul care spune ca pasiunea sa pentru muzica a venit via tatal sau, care asculta constant chestii de genul Kraftwerk, Tangerine Dream, Art Of Noise, si-a creat deja un nume in lumea house – disco – ului contemporan in ultimii sapte ani prin cateva productii dominate de sound-ul high – energy.
Unul din motivele pentru care cele zece piese de aici au o conotatie aparte este acela ca atunci cand ai terminat auditia ai impresia ca tocmai te-ai burdusit cu o energie a muzicii electronice pe care e foarte probabil sa n-o fi obtinut nici daca ascultai cinci discuri diferite. Wolfram reuseste sa inglobeze intr-un cristal magic cam tot ce a fost misto in ultimele trei decenii din zona muzicii in care predomina synth-ul. Un alt plus este ca amalgamul acesta de synth-uri din epoci diferite este combinat cu mostre de refrene pop cat se poate de adorabile. E pur si simplu de necomceput sa nu te prinda piesele astea din prima, in cazul in care ai ascultat vreodata synth – pop, euro – disco, cosmic – disco si alte derivate ale muzicilor din aceasta categorie.
De obicei nu dau importanta copertilor de albume, dintr-un motiv cat se poate de simplu: artwork-ul zilelor noastre si-a pierdut demult orice insemnatate. De aceasta data insa voi face o exceptie, fiindca coperta Wolfram are o istorioara mai mult decat dragalasa, bebelusul din imagine fiind chiar autorul muzicii iar doamna din imagine nimeni alta decat mama sa. Revenind la muzica, lucrurile incep cat se poate de fericit cu o colaborare realizata alaturi de cei de la Holy Ghost, Hold my breath, care traseaza din start o traiectorie mirifica albumului. E o piesa care are ceva similitudini ca si stil cu piesele incluse pe primul MGMT si creeaza un feeling de Kids redividus. Melodia cu pricina reapare in playlist-ul albumului si mai spre final intr-o varianta realizata cu Sally Shapiro, ceva mai stearsa decat prima, ce-i drept. Un alt punct forte al discului este featuring-ul cu Hercules & Love Affair care are ceva din magia piesei Blind din repertoriul acestora, dar surprizele nu se opresc nici pe departe aici. Amatorii de Patrick Cowley sau Bobby Orlando vor fi mai mult decat incantati de colaborarea cu legendarul solist american Paul Parker in Out of Control, o melodie care imbina la fix high energy-ul specific anilor 80 cu tonalitatile actuale. Pentru cei care-si mai amintesc de creatorul mega – hitului What is love exista aici un soi de continuare 2011 a acestei piese care poarta titlul de Thing called love. Da, cel care canta aici e nimeni altul decat Haddaway, cel care a cantat si intr-un club din Timisoara si care adauga un plus de sarm albumului de debut semnat Wolfram. Urmeaza mai apoi doua piese nu foarte reusite, Teamgeist (realizata alaturi de un alt producator austriac pe numele lui Patrick Pulsinger) si Norway (cu Sebastian). Asa cum era de asteptat discul asta are un happy ending, care poarta numele de Pianopella plus Breathless si te mentine atent pe parcursul a 11 minute si jumatate. Acest veritabil imn al muzicii electronice incepe intr-o nota de pian a la Robert Miles dar prinde cheag pe parcurs si trece printr-o serie de chestii adorabile din anii 80, fiind pe alocuri a la Magazine 60 (pentru cei care cunosc acest nume) sau a orice euro – disco din acei ani. Cu mentiunea ca are un suflu de 2011 terifiant. Daca ar fi caracterizez in patru cuvinte aceasta muzica, dati-mi voie sa ma folosesc de limba lui Shakespeare: weirdo space freakout stuff. Pe romaneste, o muzica al naibii de frumoasa, de care risti sa te indragostesti instantaneu!
Recomandari: Pentru oricine a ascultat la viata lui Kraftwerk, Yazoo, Bronski Beat si alte jdemii de nume din categoria muzicilor electronice cu suflet.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu