Metallspurhunde - Moloch

Asteptari: Metallspürhunde e o formatie elvetiana care canta dupa declaratiile proprii „Retro Independent Pop, Electro Rock, Industrial si EBM“ care a debutat in 1999 cu albumul self – titled. Moloch este al 5-lea material discografic al formatiei, care vine la doi ani dupa precedentul Böse Wetter

Rezultat: Daca va numarati printre cei care au avut privilegiul de a participa la prima editie a festivaluli Rock la Mures – desfasurat in 2004 la Periam – Port – cu siguranta n-aveti cum sa uitati recitalul unei trupe cat se poate de dark care a reusit sa combine la fix aromele reci ale muzicii gotice cu niste texte cat se poate de agresive. Metallspürhunde – caci despre ei e vorba – s-a schimbat destul de mult intre timp.
Nu va faceti probleme, nu s-au apucat de post – folk si nici de dubstep. Au ramas in aceleasi ape stilistice, dar s-au mai inmuiat nefiind la fel de agresivi ca-n trecut. Poate din cauza faptului ca din cei patru membri au ramas doar doi care merg mai departe sub acest nume. Partile vocale „urlate” s-au transformat in parti mult mai melodice iar instrumentatiile sunt mult mai „finute”, iar intregul disc a fost produs de Chad Blinman, care a lucrat in trecut cu nume ca Michael Stipe (REM), sau Das Ich.

Discul asta cuprinde in portii egale incursiuni in lumea denumita generic rock si in ceea care poarta numele de electronic. Intr-atat de perfecta e aceasta simbioza incat ti-e greu sa etichetezi in una din aceste doua tabere acest album. Probabil, acest amanunt nici nu mai conteaza caci pentru cei care au ascultat vreodata EBM si muzici gotice stiu exact la ceea ce sa se astepte. Ceea ce imi scapa insa e de unde pana unde oamenii astia canta Retro Independent Pop? Am vaga presimtire ca orice ascultator de average pop ar avea serioase probleme in „digerarea” acestor constructii muzicale.

Inca din debutul intitulat Alarm e clar pentru toata lumea ca muzica elvetienilor s-a mai imblanzit, riff-urile fiind ceva mai prietenoase iar beat-ul aproape „comercial”. Es wird gestorben este unul din putinele momente in care elvetienii seamana cu ceea ce stiam noi despre ei in trecut, fiind cea mai fioroasa piesa de pe acest disc.  Piesa care da titlul albumului este insa fara discutie highlight-ul acestuia, beneficiind de o linie melodica cat se poate de adorabila care face casa buna cu synth – urile si vocea distorsionata exact cat trebuie. Synästhetische Magie ne prezinta din nou latura „light” a trupei si reuseste sa capteze atentia din a doua ascultare iar in Gespenster chitarile sunt din nou in centrul atentiei. Momentele melancolice ale elvetienilor sunt mai putin reusite L'enfer’, Kraenze  si Es geht weiter’ fiind usor incadrabile in categoria plictisitoare. Momentele strong sunt acelea in care synth-urile sunt la putere: So laut, Die Wand, Das Virus si Das Pendel, aceasta din urma fiind mai mult decat adorabila.

Chiar daca nu are o originalitate iesita din comun, albumul elvetienilor este unul cat se poate de reusit in materie de Retro Independent Pop si va constitui un real deliciu pentru cei care au ascultat Das Ich, Umbra et Imago, In Strict Confidence sau Covenant.

Recomandari: Pentru cei care stiu ce e e Zillo, Das Musicmagazin.