25 mai 2011

Christina Perri - Lovestrong

Asteptari: Christina Perri e o tanara compozitoare si solista americana care a ajuns in atentia opiniei publice anul trecut gratie single-ului Jar of hearts. Albumul ei de debut Lovestrong contine 12 piese.

Rezultat: Nu stiu altii cum sunt, dar eu m-am cam plictisit de baladele pop in care voci de virgine se plang asiduu de fatetele multiple pe care le poate aborda Dragostea. Nu e greu de ghicit, Lovestrong ofera o sumedenie de asemenea melodioare mid – tempo, create cu scopul precis de a stoarce lacrimi din partea melancolicilor prin definitie si a acelora carora au facut cunostinta pentru prima data in viata cu marea iubire.
Dincolo de creatii, sonorul se prezinta cat se poate de bine, caci producatorul acestui album este Joe Chiccarelli, care in trecut a mai muncit cu  White Stripes, Tori Amos sau The Shins in aceleasi scopuri. Cel mai misto lucru din acest disc este imaginea de pe coperta. Iar daca asta te convinge sa dai banii pe un disc, go ahead....

Daca ai auzit cumva single-ul ei de succes Jar of Hearts, cu siguranta ti-ai facut o parere. Carevasazica ai luat hotararea: merira sau nu sa dai banii pe asa ceva. Oricare varianta ai ales-o tine de ea: discul asta n-are nici o surpriza. Majoritatea pieselor care alcatuiesc tracklist-ul acestui Lovestrong decurg in aceeasi directie muzicala pe care se prea poate s-o fi sesizat din Jar of Hearts. Balade cu nemiluita, de ascultat alaturi de servetele de hartie la indemana. Nu spun ca toate sunt praf: poate daca numarul lor n-ar fi atat de mare, urechea ar fi mai castigata.  Printre posibilele lucruri bune de aici se numara Tragedy, o melodie in care alaturi de vocea talentata a solistei exista o instrumentatie decenta.  Nu acelasi lucru se poate spune insa despre melodii ca Penguin sau Sad Song, unde orchestratia pare a fi mai mult de decor, desi vocea solistei e la fel de izbutita. Unicul moment mai altfel ar putea fi Bang Bang Bang. Din fericire, nu e un cover dupa piesa care spune Bang bang, he shot me down/Bang bang, I hit the ground/Bang bang, that awful sound/Bang bang, my baby shot me down. E o bucata cu un refren fredonabil, dar care nu reuseste sa fie acel „hit” care e musai sa-l ai pe un album atunci cand te scalzi in apele muzicii pop moderne.

Summa summarum: daca apreciati piese cantate de Rihanna sau sunteti multumiti de Avril Lavigne, exista mari sanse sa rezonati pe aceasta muzica. Lovestrong e acel „average” cu care suntem bombardati in ultima vreme de masinaria de marketing a masonilor care si-au propus sa ne bage pe gat melodioare comestibile, bune de rontait o singura saptamana.

Recomandari: Pentru cei care adora muzica simpla, cu versuri asijderea.

Un comentariu:

  1. Îmi place albumul, deși este, într-adevăr, cam nesurprinzător (banal)... :|
    Oricum, Jar Of Hearts e o capodoperă, alături de Lonely, Arms, Tragedy.

    RăspundețiȘtergere