11 oct. 2010

Lonelady - Nerve Up

Inregistrat undeva intr-o moara abandonata langa Manchester, discul de debut al doamnei singuratice, Nerve Up, e agresiv in doze cat se poate de calculate, minimalist prin instrumentatia folosita, socant prin simplitatea lui si extraordinar de "rece". Un debut mai mult decat promitator, o demonstratie a faptului ca pentru a scoate un disc bun nu-ti trebuie nu stiu cati giga de loop-uri si efecte de samplere. Se poate si cu instrumente simple. Si chiar si intr-o moara!
Dincolo de albume pe care le poti caracteriza empiric bune sau proaste, exista un mic amanunt care impresioneaza: sound-ul. Adica felul in care diversele instrumente si voci sunt puse cap la cap astfel incat produsul final sa transmita o experienta unica, indiferent de stil sau originalitate. Inregistrat undeva intr-o moara abandonata langa Manchester, discul Nerve Up are acel "ceva" care il recomanda ca fiind o auditie interesanta prin prisma sound-ului metalic. Desi nu se incadreaza defel in categoria experiment, discul acesta are un minimalism adesea exacerbat pana la limita suportabilului. La prima impresie e  post - punk bine inchegat, de pe vremea cand muzica nu era o afacere accesibila oricarui posesor de laptop. Pentru cei care stiu sa sape mai adanc este  un produs in care compozitiile solide colcaie la tot pasul, generand o muzichie cat se pate de unica. Asta in ciuda faptului ca aparent pe plan sonor asistam la o intoarcere in timp.

Pe numele ei adevarat Julie Campbell, LoneLady a inceput sa cante cu o chitara si un drum - machine acum cinci ani prin zona Manchester-ului dominat de umbra Joy Division. Dupa cateva single-uri cu un succes relativ, anul trecut a fost remarcata de celebra casa de discuri Warp Records. Desi numele de LoneLady poate fi considerat de unii usor insipid, iar coperta discului este una care nu te duce cu gandul la chitari, albumul de debut Nerve Up este unic. Agresiv in doze cat se poate de calculate, minimalist prin instrumentatia folosita, socant prin simplitatea lui si extraordinar de "rece", discul demonstreaza ca aceasta fata singuratica stie sa amestece zgomotele intr-un mod cat se poate de surprinzator si foloseste chitarile, vocea, tobele si synth-urile exact in locurile in care e nevoie de ele. Pe nici o nota in plus. Parca si pauzele dintre note au o semnificatie aparte, rezultatul fiind unul demential.

Piesa de inceput, If not now nu poate fi incadrata in momentele sclipitoare de aici. Cu toate acestea creioneaza intr-o anumita masura "linia" acestui disc. Imediat dupa ea urmeaza unul din diiamantele care fac ca acest disc sa straluceasca. Se prea poate ca melodia Intuition sa te duca cu gandul la vremurile in care Devo era un nume cunoscut. Pentru cei cu intuitie ar putea avea si niscaiva asemanari cu vremurile de inceput ale celor de la U2. Una peste alta este apogeul, un fel de Red Hot Chilli Peppers daca asculti doar chitara cu niste efecte dubioase care fac toti banutii. Influenta Sinead O Connor este omniprezenta pe piesa Immaterial, care dealtfel este si unica melodie care ar putea fi incadrata undeva in vecinatatea termenului de muzica pop. Din alta decada, desigur. Cattletears poate avea conexiuni cu piesele cantate in alte vremuri de Heroes del Silencio si reuseste sa fie la-naltime, in timp ce Have no Past desi navigheaza pe o linie simpla de chitara are un sarm aparte. Dupa cum nu exista nici o nunta fara cearta, asa nu poate exista nici un album fara balast. Fear no more - care inchide albumul - are darul de a plictisi cat se poate de acut. Un „not so happy ending“ dar care poate fi sarit usor.



In multe locuri vocea poarta reminescente cat se poate de variate: de la Patti Smith la Lene Lovich, sau de la Bat for Lashes la Dolores O Riordan de la Cranberries. Cu toate acestea reuseste sa evite orice pastise. Reverbul drum - machine - ului folosit ca ritm creeaza senzatii interesante. Nerve Up este fresh, enigmatic, nostalgic si nou, toate in acelasi timp. Se spune ca moara abandonata in care a fost inregistrat albumul si-a adus din plin aportul la sunetul metalic. Indubitabil,  produsul suna mult mai altfel decat miriada de inregistrari realizate in studiourile moderne. Sa fie mortarul si caramida din moara cele care adauga sonoritati deosebite? Legenda spune ca da. E post - punk de moara, dar nu de ascultat in vreun satuc in care mai exista asa ceva. Daca scopul jocului cu acelasi nume este sa faci linii verticale sau orizontale de cate trei piese, Nerve Up are ca tinta realizarea a zece track-uri abstracte. Iar rezultatul este pe deplin atins.

Felul in care suna chitara pe acest album este si el misterios. Ai impresia ca atunci cand s-a realizat albumul au disparut de pe fata Pamantului toate magazinele care se ocupau cu vanzarea de efecte de chitara. Si percutiile sunt cat se poate de simple, cu efecte clasice. Probabil ca si-n masina de spalat de acasa exista mai multa tehnologie moderna decat cea folosita pe acest album. Cu toate acestea, fiecare constructie muzicala de aici este folosita la maxim. Instrumentatia ei razleata si stilul ei vocal se prea pot sa aibe ecouri in trecut dar influentele ei adunate laolalta creeaza ceva cu adevarat personalizat.

Melomanii cu ceva cunostinte in trecut ar putea gasi aici niscaiva reminescente de The Fall, Joy Division, Talking Heads sau chiar Gang of Four. Lista nu e defel inchisa. Esentialul este ca avem un disc cu mult nerv, minimalist prin excelenta, un debut mai mult decat promitator.  Totodata o demonstratie a faptului ca pentru a scoate un disc bun nu-ti trebuie nu stiu cati giga de loop-uri si efecte de samplere. Se poate si cu instrumente simple. Si chiar si intr-o moara!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu