Rezultat: Daca faceti parte din categoria de oameni care apreciaza rock-ul cu mult „shalalalala“, categoric veti iubi discu asta. E plin de refrene usurele „de vara” cu influente puternic ancorate in anii 60, dar constructiile sonore se inscriu in categoria „decente“.
Faptul ca discul asta a detronat-o pe Lady Gaga din prima pozitie a topului din Marea Britanie nu e defel un accident, muzica britanicilor avand acelasi „appeal“ la mase. E drept, Arctic Monkeys se afla in barca rock – pop – ului slagaros. De aceea isi permit si sa numeasca una din piesele lor noi The Hellcat Spangled Shalalala. Care merita un premiu intr-un ipotetic top al melodiilor cu denumiri aiurea. Nu-s carcotas de meserie, nu pot afirma ca e ceva rau printre cele 12 piese: totul e acceptabil, dar parca lipseste ceva. E „comert de bun gust“, dar lipseste acea determinare din I Bet You Look Good On The Dancefloor. Laudele pe banda rulanta din mass – media nu mi-i fac nici mai antipatici sau simpatici: e un rock curat si decent, interpretat cu suflet si talent, dar fara spirit de inovatie. Bun de dat la radio, de fredonat pe la open – air – uri dupa ce ai ingurgitat o cantitate serioasa de bere si un abonat serios la premiile criticilor britanici de la sfarsitul acestui an, cam asta e Suck it and see.
Brick by brick si Don't Sit Down 'Cause I've Moved Your Chair sunt momentele misto de tot. Cam asa ar fi trebuit sa sune si restul de zece piese si aveam un album fantastic. Prima dintre ele il are la voce pe tobarul Matt Helders si inspira un puternic iz de Iggy Pop. Dar nu numai, fiindca pe la mijlocul ei exista o bucatica in care orice meloman serios poate recunoaste o puternica influenta The Doors. Care se mai simte si-n alte portiuni, dar aici e mult prea evidenta ca sa nu fie remarcata. Don’t Sit Down ’Cause I’ve Moved Your Chair aduce a atmosfera intalnita pe albumul lor anterior Humbug, piesa fiind undeva la mijloc intre Queens of the Stone Age si Black Rebel Motorcycle Club. In multe momente trupa lui Alex Turner incearca sa sune prea „old”, mult mai bătrânesc – sau mai copt , daca vreti - decât te-ai astepta de la o trupa in care media de varsta a oamenilor e undeva sub 30 de ani. Se mai deslusesc pe ici colo si vagi arome de Smiths, dar per ansamblu atmosfera e prea „linistita“. Piese de genul She’s Thunderstorms, All on my own stunts, Black Treacle sau The Hellcat Spangled Shalalala nu zgarie la ureche, dar suna prea 60s pentru a fi digerabile la ora actuala. Atunci cand baietii mai toarna gaz pe foc si isi revin, ca si in Library Pictures, cu al ei motto Deep shit rock and roll, e de bine! Reckless Serenade suna aproape decent, dar e prea siropoasa pentru preferintele subsemnatului. Pe scurt: Arctic Monkeys presteaza slagare reusite pentru amatorii de pop – rock. Si da, evident toata lumea se bucura ca baietii au detronat-o pe Lady Gaga, chiar daca muzica lor e cumva pe „sens unic“, acela care a fost descoperit si betonat de Oasis si alte 678 de trupe britanice din aceeasi tagma.
Recomandari: Pentru cei indragostiti iremediabil de brit pop.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu