Beyonce - 4

Asteptari: Fosta componenta a trupei Destiny s Child a debutat solo in 2003 cu albumul Dangerously in Love si se poate mandri cu 16 premii Grammy. Noul ei album, 4, vine la trei ani dupa  I Am... Sasha Fierce.


Rezultat: Probabil ca mi-ar lua mult timp sa adun, iar apoi sa enumar multimea de dive muzicale care de cand lumea continua sa ofere melomanului avid de pop hituri pe banda rulanta. Muzica stil Beyonce face parte din acel gen al carei fan nu as putea fi niciodata, chiar daca nu reuseste sa ma enerveze. Principalul motiv este acela ca oricand prefer o chestie naturala mancarurilor prefabricate. Si lista motivelor poate continua, dar pur si simplu sunt mult prea lazy pentru a dezvolta acest subiect. Vrem sau nu, Beyonce a ajuns la o cota de celebritate vecina cu isteria.  La un asemenea nivel, e destul de greu sa mai faci o distinctie obiectiva intre produsul Beyonce si muzica Beyonce.
De aceea cronicile dedicate solistei sunt in mare parte de doua feluri: cele care o lauda pana-n panzele albe si nu accepta nici macar o criticuta la adresa ei si cele care o fac praf. Dar oare, cum stam cu muzica, moncher?

Daca e sa ne luam dupa declaratiile de presa, piesele astea au fost alese din 72 de creatii. Si...vor creiona un nou standard in muzica pop. Baliverne! Categoric melodiile astea nu au darul sa schimbe nimic. Nu spun ca ar fi foarte proaste sau plictisitoare, dar de la decent la colosal e o cale lunga! Pentru cei care reusesc sa faca abstractie de video-ul absolut aiurea al single-ului Run the World (Girls) – care se bazeaza pe un sample extras din Pon de Floor semnat Major Lazer – melodia asta promite. Daca n-ar fi obositorul refren cu Who run the world? Girls! ar fi chiar si mai bine. Melodia cu pricina nu e deloc reprezentativa pentru restul track-urilor de aici, fiindca feeling-ul de party anthem nu se regaseste in celelelate melodii, acestea fiind croite mai mult pe balade si piese midtempo. Daca tot am pomenit de texte, pe acest taram situatia e neschimbata: acestea se situeaza in aceeasi zona de „strict pentru teenageri”, dar acest amanunt chiar nu mai are importanta in muzica pop, nu-i asa? La instrumentatii lucrurile stau binisor, majoritatea pieselor avand un aer fresh (ma rog, pe cat se poate de proaspat pentru pop), deloc revolutionar, dar corect. Piesa care deschide albumul 1+1  imi aminteste de era The Bodyguard din visteria Whitney Houston iar Love on Top suna mult prea 90s ca sa nu-ti provoace asemanari cu Janet Jackson. In ciuda numelui piesa “Party” produsa de Kanye West care il are ca invitat pe  Andre 3000 e unul din cele mai nereusite momente ale albumului. N-as vrea sa participi la un asemenea party, cu siguranta! Rather Die Young face parte din categoria pieselor „fara beat” in care Beyonce are un text cat se poate de filozofic: "What I'm telling you, I'm giving my life, it's in your hands/And what I'm gonna do is be a woman and you can be a man". In rest, pop din categoria bubble – gum, mestecabil o data s-atat. Ma gandesc ca avand in vedere numele implicate in munca de creatie al acestui disc, acest 4 ar fi putut sa sune mult mai bine. Nu stiu daca din pacate sau din fericire, accentul e pus pe baladele midtempo iar pop-ul acela ciudat executat cu maiestrie de Beyonce a cam fost lasat p-afara. Categoric albumul asta va produce niste banisori si hituri, dar nu e defel extraordinar.


Recomandari: Daca va place pop-ul modern si ascultati cu placere posturile de radio comerciale din tarisoara noastra, nu ocoliti acest produs. Melomanii ar trebui sa se apropie cu prudenta de acest disc iar cei care se pricep la muzica, cu siguranta stiu ce sa faca.