Barry Manilow - 15 minutes

Asteptari: Gratie simplului fapt ca a vandut peste 80 de milioane de discuri in intreaga lume, Barry Manilow ar trebui sa fie o figura arhicunoscuta melomanilor. Chiar daca nu se prea inghesuie sa scoata albume cu compozitii proprii, popularitatea sa este cat se poate de bine cladita. Fame este primul material cu piese proprii dupa Here at the Mayflower (2001).

Rezultat: Barry Manilow a avut parte de mai mult de 15 minute de celebritate, Britney Spears nu. Din aceasta cauza, mi s-ar fi parut normal ca Britney sa scoata un album in care sa fie influentata de Barry. Viceversa insa e de prost gust, din motive evidente pentru orice meloman nascut inaintea inventarii I-Phone-ului. Expresia cu „cele 15 minute de celebritate“ lansata de regretatul Andy Warhol a patruns adanc in cultura, iar spectacolele de descoperire de tinere talente din zilele noastre subliniaza cat se poate de perfid acest concept.
Revenind la Barry Manilow, daca faceti parte din categoria acelora care stiti ce inseamna MOR si gustati ideea de pop entertainer, cele 16 track-uri ale discului pot reprezenta o indeletnicire cat se poate de placuta. Carevasazica, fanii n-au prea mari motive de dezamagire, dar ceilalti nu vor fi convertiti.

Subtitlul albumului “Fame…can you take it?” este unul cat se poate de actual. La fel si conceptul si textele pieselor (pe alocuri). Cateva din istorioarele narate pe parcursul Fame-ului se pot „plia” oricui, mai ales intr-o lume in care incertitudinile sunt atat de la ordinea zilei. Spre deosebire de albumele anterioare ale solistului, de aceasta data instrumentul predominant nu mai peste pianul ci chitara. Amanunt care ar putea fi interesant daca aceasta ar fi folosita in niste aranjamente niscaiva mai moderne.

Piesa folk – rock care da titlul albumului suna exact asa cum te-ai fi asteptat. Linia melodica si sound-ul aminteste putin de I Don't Wanna Go On With You Like That, piesa cantata de Elton John prin 1988. O oarecare surpriza vine taman la piesa numarul doi intitulata Work the room, in care pentru prima oara il putem asculta pe Barry Manilow facand rap. Ei, nu va asteptati sa fie un soi de Eminem, e mai degraba un semi – rap. Din pacate instrumentatia vintage nu reuseste sa faca din aceasta piesa una „cu carlig”. Seria baladelor neinspirate se deschide cu Bring on Tomorrow si continua pe parcurs cu Writen In Stone sau Slept Through the End of the World, aceasta din urma avand o instrumentatie aproape suportabila, totusi.  Wine Song e un fel de psychadelic rock pop, iar unul din cele mai reusite momente ale albumului e a Hes a Star, fiindca aici chitara parca suna ceva mai aproape de vremurile actuale iar compozitia are substanta. Letter from a Fan / So Heavy, So High e un alt moment decent care suna oarecum a Meatloaf si o are ca invitata pe Nataly Dawn. Ritmurile disco entuziaste din “Everything’s Gonna Be All Right” (care inchide discul) completeaza portiunea decenta a discului.

Din pacate, cele cateva momente acceptabile sunt amestecate cu o sumedenie de piese bune de recycle bin. Drept urmare, Fame e undeva  intre banal suta la suta si aproape decent.

Rezultat: Daca va asteptati la ceva de genul Copacabana, luati-va un Best Of, aici nu veti gasi nici o sclipire de geniu. De ascultat doar pentru fanii inraiti.