Asteptari: Printre amatorii de muzica electronica “echte”, numele lui Paul Kalkbrenner suna cat se poate de cunoscut, avand in vedere ca primul sau disc a aparut exact acum zece ani sub numele de Zeit. Icke Wieder (Din nou eu) este cel de-al 5-lea disc din cariera sa si vine la trei ani dupa Berlin Calling - The Soundtrack By Paul Kalkbrenner. Rezultat: Statutul de “star” pe care l-a dobandit pe buna dreptate Paul i se trage fara indoiala si datorita celebrului film in care a interpretat spectaculosul rol al lui D.J. Ickarus, Berlin Calling. Pe care daca nu l-ati vazut, va sfatuiesc calduros s-o faceti. E destul de greu de explicat de ce are germanul acesta un nume atat de respectat in randurile fanilor muzicii electronice. Poate pentru ca dincolo de trenduri sau stiluri, muzica lui straluceste prin melodicitate.
Nu e nici dark, nici minimal, nici techno sau industrial, e o combinatie de note si sample-uri alese „pe felie”. Exact ca si-n Berlin Calling, excursia asta de sunete te face sa iti imaginezi armate de petrecareti care bantuie cluburile si e mai putin concentrata pe eternele discutii despre superioritatea sau inferioritatea minimal-ului, techno-ului, progressive-ului, trance-ului sau cine mai stie ce tendinte stilistice ale momentului. De data aceasta, mirifica calatorie e altfel si pentru ca n-are voci. O alegere inspirata, daca ma intrebati!
Albumul incepe intr-o nota aproape neverosimila cu Boexig Leise, o melodie care pare a fi dominata de un riff minuscul de chitara, dar care pe parcurs reuseste sa dea o directie cat se poate de elocventa acestui disc. Ce-i drept seamana destul de bine cu Sky & Sand – piesa emblema a soundtrack-ului Berlin Calling, care va vine sa credeti sau nu are peste 11 milioane de vizualizari pe Youtube. Discul asta contine cateva mostre de percutii si sample-uri care ar putea servi ca materie de studiu pentru orice producator de muzica electronica din zilele noastre. Urmatoarele doua piese Gutes Nitzwerk si Jestrüpp sunt pur si simplu sublime si n-au nevoie de nici o recomandare fiind printre cele mai reusite puncte ale discului. Schalken schimba un pic macazul si pare-se pe moment ca melodicitatea mirifica a lui Paul sta sa se clatine. E bun experiment cu ritmuri de broken beat, iar Kleines Bubu este o demonstratie de forta pentru aceia care vor sa-si testeze cu adevarat subwooferele din dotare. Exista si 2-3 piese mai putin inspirate precum Des Stabes Reuse sau Sagte Der Bär, dar per ansamblu materialul asta iti provoaca numai buna – dispozitie. Nu e tocmai neinpsirat sa numesti acest disc un soi de Berlin Calling 2, dar cu toate acestea Paul a dat din nou lovitura. Se spune ca show-urile lui live sunt si mai si, asa ca daca aveti drum prin Novi Sad pe la Exit-ul din acest an, ar fi bine sa nu-l ratati.
Recomandari: Pentru toti aceia care vor sa se convinga de ce este iubit acest Paul de catre intregul spectru al ascultatorilor de muzica electronica.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu