22 iun. 2011

Black Country Communion - 2

Asteptari: Daca m-as pricepe la fotbal, probabil ca i-as numi pe cei de la Black Country Communion “selectionata celor mai buni jucatori ai lumii“. Cum nu prea le am cu sportul cu balonul rotund va voi spune doar ca trupa asta e o super – combinatie. Primul album BCC a aparut anul trecut (si a avut parte de o cronica aici), iar de aceasta data cele patru vedete din aceasta super – combinatie au pus la cale un al doilea disc ce cuprinde 11 piese.
Rezultat: Exercitiu de imaginatie: luati un caiet, ganditi-va la patru
reprezentanti de marca ai oricarui domeniu aleatoriu ales si completati filele. Daca ajungeti la fila pe care sta scris „muzica rock“ veti constata ca foaia nu e goala. Veti da acolo peste Glenn Hughes, Joe Bonamassa, Derek Sherinian si Jason Bonham. Nume care n-au nevoie de prezentare.

Sincer, mi-e greu sa cred ca oamenii astia au reusit sa compuna asa un disc strong la numai un an diferenta dupa debut. Fiindca intre timp Bonamassa a scos un disc solo, Glenn Hughes a fost in turneu cu trupa sa, Jason Bonham a fost pe drumuri cu o sumedenie de trupe iar Derek Sherinian a „muncit” printre altii cu Steve Lukather. Se prea poate ca piesele astea sa fi fost „clocite” de mai demult, dar ce mai conteaza? Atunci cand ai de-a face cu niste muzicieni care de-a lungul carierelor lor au facut parte din trupe ca Deep Purple, Black Sabbath, Trapeze, Led Zeppelin, UFO, Foreigner, Alice Cooper, Dream Theater, Kiss sau Billy Idol, nu mai e loc de indoiala: rezultatul e cat se poate de previzibil. Victoriefara drept de apel! 

Categoric, reminescente se gasesc la tot pasul. Faptul ca cinci dintre cele 11 melodii depasesc lejer minutajul de sase minute e un alt plus de remarcat.  Din loc in loc, urechea poate sesiza acorduri a la Yes, Led Zeppelin sau Deep Purple. E cat se poate de normal, fiindca Black Country Communion n-au inventat gaura la macaroana. Au perfectionat un sound rock al anilor 70. Spre deosebire de primul album, aceasta realizare e nitel mai „asezata“ si melancolica, dar aceste doua atribute nu-i strirbesc defel din sarm. Ostilitatile incep cu Outsider, care in a doua jumatate a ei are parte de un duel intre chitara si orga din gama Deep Purple. Iar daca sunteti devarori de Led Zep, ei bine, va veti ineca in acordurile pline de substanta ale unor piese ca  Man In The Middle sau The Battle For Hadrian's Wall (cu Bonamassa la voce). Deosebit de impresionante sunt si cele aproape opt minutele din Save Me, o melodie construita pe baza unor riff-uri de chitara cat se poate de simple dublate de portiuni cu influente estice care aminteste pe alocuri de Kashmir. Cealalta realizare in care il avem pe Bonamassa la voce, 'An Ordinary Son' e si ea din ciclul „de ascultat pe repeat“. Printre momentele mai putin inspirate se numara 'Little Secret' (care oscileaza intre Gary Moore si Santana-ul de inceput)  si 'Crossfire', dar finalul Cold e de cea mai fina clasa! Prestatiile celor patru maestri sunt cat se poate de „brici”. Nu stiu daca acest „2” e mai tare decat „1”, dar cu siguranta Black Country Communion isi merita locul cu prisosinta in Champions League of Rock.

Recomandari: Must have pentru oricine e indragostit de muzica realizata cu ajutorul chitarilor!




2 comentarii:

  1. multumim pentru recomandare.
    suna excelent.
    si i-as fi ratat mai mult ca sigur, pentru ca nu sunt mediatizati nici macar pe site-urile de rock.
    +
    salutam aparitia stelelor pentru rating.

    RăspundețiȘtergere
  2. mersi de feedback, super combinatia asta suna incredibil de bine!

    RăspundețiȘtergere