Nimic original, dar un debut care care va fi pe placul acelora care nu se pot satura de sunetul clasic al anilor 70. E ca si acum asculti in aceeasi camera, din patru CD playere diferite, concomitent, albume semnate Iron Maiden, Black Sabbath, Led Zeppelin si Free. Daca n-ar suna atat de bine, evident intamplarea aceasta ar putea fi ingropata in sertarul cu chestii “decente”. E un rock cu R mare, fie din categoria iti place instantaneu si gusti din plin, fie din “nu pentru mine”. Drept e ca atmosfera e imbibata cu anii 70. Nu e nimic negativ in asta, perioada respectiva a fost una de aur pentru stilul in cauza, iar cele patru vedete dau impresia ca s-au simtit cu-adevarat bine la inregistrari. Naturaletea si talentul “celor patru” e de necontestat si drept urmare orice amator de rock “in general” are parte de un album mai mult decat decent.
Asteptari: Exista destule cazuri in care termenul de
super-grup e o notiune iritanta. Nu e cazul aici. Mega – trupa aceasta
s-a nascut in luna noiembrie a anului trecut cand dupa un concert
sustinut de Joe Bonamassa, producatorul Kevin Shirley a “simtit” ca e
momentul unei noi incercari. Drept urmare, alaturi de Glenn Hughes care a
cantat alaturi de Bonamassa cu acea ocazie – omul i-a mai recrutat pe
Jason Bonham si Derek Sherinian. Ei bine, e vremea pentru puzzle. Si
asta pentru ca trei dintre muzicienii de aici au cantat in trupe ca Deep
Purple, Black Sabbath, Trapeze, Led Zeppelin, UFO, Foreigner, Alice
Cooper, Dream Theater, Kiss si Billy Idol. Categoric, albumul de debut
numit Black Country e facut dintr-un aluat cat se poate de gustos.
Carevasazica, asteptarile sunt undeva “aproape de cer”.
Rezultat: Nimic original, dar un debut care care va
fi pe placul acelora care nu se pot satura de sunetul clasic al anilor
70. E ca si acum asculti in aceeasi camera, din patru CD playere
diferite concomitent albume semnate Iron Maiden, Black Sabbath, Led
Zeppelin si Free. Daca n-ar suna atat de bine, evident intamplarea
aceasta ar putea fi ingropata in seratrul cu chestii “decente”. E un
rock cu R mare, fie din categoria iti place instantaneu si gusti din
plin, fie din “nu pentru mine”. Drept e ca atmosfera e imbibata cu anii
70. Nu e nimic negativ in asta, perioada respectiva a fost una de aur
pentru stilul in cauza, iar cele patru vedete dau impresia ca s-au
simtit cu-adevarat bine la inregistrari. Cu alte cuvinte, se completeaza
la fix. Desigur pentru aceia care sunt obsedati de alternative sau
cine/stie/ce/curent/black exista probabilitatea ca aceste compozitii sa
fie “fumate”. Da, admit ca pe partea componistica discul asta putea
aparea demult. Dar naturaletea si talentul “celor patru” e de
necontestat si drept urmare orice amator de rock “in general” are parte
de un album mai mult decat decent.
Piesa de deschidere Black Country e una din cele mai explozive
melodii ale discului, care se recomanda a fi un strigat de lupta. Pe
masura ce piesele se succed, devine evident ca si aici avem parte de
fifty – fifty. Adica Bonamassa si Hughes sunt personajele principale,
iar Bonham si Sherinian sunt undeva “in umbra”. La prima ascultare, am
ramas nitel dezamagit de aceasta contstare. Constructiile sonore “gem”
pur si simplu de influentele celor doi. Bonamassa este insa un geniu al
improvizatiei iar vocea lui Glen Hughes este de poveste. Chiar si la cei
58 de ani, ea suna exact ca si pe Burn-ul din 1974 al celor de la Deep
Purple. Amalgamul de blues si hard rock e unul care face minuni.
Single-ul One last soul e unul care iti ramane intiparit inca de la
prima auditie, iar in Down again nu ai cum sa remarci cum Hughes canta
despre “kissing my mojo”, pe acordurile marete de Hammond ale lui
Sherinian. Trimiterile la Led Zeppelin sunt evidente in Song of
yesterday care cu al ei riff oriental devine una din bunataurile
discului. Jimi Hendrix apare si el in ecuatie mai ales datorita piesei
Beggarman, in care Bonamasa face pur si simplu minuni. Asa cum ii sade
bine unui asemenea album, incheierea e si ea maiestuoasa: cele peste 11
minute ale piesei Too late for the sun inglobeaza destul de bine toate
directiile acestui super – grup.
Recomandari: Daca ati auzit vreodata de cei patru
muzicieni care alcatuiesc trupa sau macar de una din trupele din care au
facut parte, recomandarea este: dati volumul la maxim!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu