Asteptari: The Gaslight Anthem este o trupa de rock n roll din New Jersey. Cand spun rock n roll, nu ma refer neaparat la Elvis sau rockabilly, ci tonele acelea de muzica fabricata in adncul sufletului. Oamenii au editat pana acum doua albume bine primite de criticii muzicali, iar American Slang are toate atu-urile pentru a deveni un disc de referinta.
Rezultat: Nu ai cum sa nu incepi o recenzie despre acesti americani fara a aminti de Bruce Springsteen. The Boss a cantat alaturi de ei in cateva ocazii si acest lucru n-are cum sa fie unul daunator pentru nimeni. Similitudinile cu muzica lui Springsteen merg insa numai pana la anumit punct. Spre deosebire de The Boss, The Gaslight Anthem sunt un fel de Need for Speed: muzica lor e parca pe fast forward si nici nu au creatii din categoria „peste sase minute“. Scurt si la obiect. Plusuri ar fi riff-urile solide sau strofele care suna a adevarate refrene. Ce mai, e o muzica creata parca pentru a fi cantata la open – air – uri in fata a zeci de mii de oameni.
Feeria rock emana inca din start, unde piesa care da titlul materialului este mega – antrenanta. Chiar daca multe “clisee” ale curentelor rock actuale sunt evitate cu buna stiinta, melodiile reusesc sa surprinda prin dinamicitate si omogenitate Chiar daca pe plan muzical de la Bruce Springsteen la The Clash este un drum lung, americanii reusesc sa inglobeze si influentele punkerilor englezi mai ales in piese ca Stay lucky sau The Queen of Lower Chelsea. Aceasta din urma este o adevarata demonstratie de imbinare perfecta a unei linii de chitara simple cu ritmuri reggae. Ritmurile turbo din piesa Orphans sunt si ele adorabile si te fac sa compari piesa cu Born to run-ul lui Springsteen. Cu siguranta e unul din momentele care merita reascultate de cat mai multe ori. In ciuda titlului, The Spirit of Jazz, ramane in zona riff-urilor dementiale. Asa dupa cum sade bine unei trupe de calibru,The Gaslight Anthem isi incheie albumul printr-o piesa atipica. We did it when we were young e unica piesa “linistita” a discului, dar una care nu e balada tipica la care te-ai astepta de la asa o trupa. E rock n roll si aici pana la ultima picatura.
Se prea poate ca in unele momente vocea solistului sa dea impresia unui Rod Stewart. Sau poate Brandon Flowers? Nici nu mai conteaza, fiindca ceea ce ramane este un disc solid, care merita sa-I propulseze pe americanii The Gaslight Anthem in randul trupelor care au un cuvant de spus in evolutia rock-ului.
E un album de care merita sa te indragostesti neconditionat. Si asta pentru ca in domeniul rock n roll – ului rasar tot mai rar nume care sa iasa in evidenta. The Gaslight Anthem e unul dintre ele, cu siguranta. Care suprinde cu o reverie sonora care vine direct din pantece si se adreseaza inimii. Pe alocuri e un fel de amestec intre punk si mainstream rock, dar care face furori. Exista posibilitatea sa sesizezi sound-uri de chitara a la Tom Petty, Counting Crows sau Bruce Springsteen insa toate acestea sunt impachetate in energia de odinioara a punk-ului. Chiar daca paralele cu Springsteen sunt inevitabile, liderul Brian Fallon e mai degraba un fel de Bono in vremurile lui de inceput. American Slang merita cu prisosinta sa fie mentionat in clasamentele de final de an pe locuri fruntase. E muzica sincera, suta la suta. De aceea vi-l recomand cu acelasi procent.
Recomandari: Pentru oricine vrea sa-si aplece urechea la un good old rock n roll updatat pentru 2010.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu